Sunt la faza în care încerc să mă acomodez. Parcă am luat un pic viața de la capăt. Știu că de fapt totul continuă și că trebuie luat de unde ne-am oprit pentru a plânge. Dar e atât de greu să-ți reiei activitatea știind că în spatele tău nu mai e la fel. E greu de explicat în cuvinte, de înțeles și orice întrebare, orice frământare e dincolo de prezent. Nimeni nu mai poate face nimic și realitatea doare, dar viața este pentru fiecare un drum. Drumul continuă. Am fi vrut să fim împreună până la capăt. Din păcate, viața nu e întotdeauna plină de faguri de miere. Din nefericire, din bucurii trebuie să știm să și învățăm, să nu trăim doar nesăbuit, doar clipa. Toata nefericirea asta mi-a întărit ideea despre importanța cu privire la toleranță, la împăcare, la răbdare, la înțelegere. Detaliile nu sunt importante acum și aici. Doar că sunt sigură că tata a avut, de acolo de unde e, o legătură cu toate acestea. Una peste alta, cum am și spus dimineață: tata e-n inimă, viața merge mai departe! Punct.
Comentarii