Încă sunt incapabilă să-mi imaginez realitatea tristă care ne înconjoară în aceste zile. Încă am senzația că cineva ne-a făcut o glumă proastă și TATA va apărea din nou, cu zâmbetul lui unic, în pragul ușii, aducându-ne din nou ceva bun, va intra în casă și noi ne vom întrece să-i povestim ce am mai făcut.
Încă îmi vine să-l sun, să-l întreb de sănătate, să mă duc la tata să văd ce mai face. E atât de trist totul și atât de inexplicabil. Parcă au rămas prea multe nerezolvate fără ca tata să le știe, parcă sunt prea multe unde nevoia de TATA e încă mare. TATA pentru noi, pentru mine și sora mea, a fost modelul copilăriei perfecte. Amintirile cu tata dau năvală acum, una câte una ciocănește la ușa prezentului, aducându-l în memorie așa cum era el: blând, vesel, generos.
Tata avea un simț al umorului ieșit din comun, oriunde se afla, îi făcea pe toți din jur să râdă. Chiar și la o ceremonie mai tristă, tata reușea să destindă și nu pentru că sufletul nu îi era trist, dar simțea că frunțile trebuie descrețite, că ochii mai trebuie și uscați din când în când.
Era un om bun căci nu a știut să spună NU, NU POT SĂ TE AJUT, NU ȘTIU SĂ FAC ASTA, indiferent de situație. A ridicat oameni, i-a ajutat să-și găsească drum prin propriile vieți, le-a dat o mână de ajutor, chiar dacă, poate nici lui nu i-a mers perfect în acel moment.
A fost apreciat de multă lume și totuși am încă sentimentul că merita mai mult din acest punct de vedere. Tata a fost un om modest, și-a văzut de pătura lui, nu i-a plăcut să bată la uși, să insiste pentru a i se da, nu i-a plăcut să deranjeze. Altfel, poate că azi era cu cinci pași mai în față, poate că multe din lucrurile pe care le-a făcut, cu efort mare, le-ar fi izbăvit mai repede și mai facil. Lui tata nu i-a plăcut să aștepte ajutor de la nimeni, a fost un om tenace, a luptat pas cu pas pentru fiecare bucățică din construcția propriei lui vieți. Am învățat asta de la el!
Marea mândrie a lui TATA am fost noi, se bucura, ca un copil, când reușea să ne facă fericite, să ne cumpere ceva ce știa el că ne dorim, darurile lui tata erau exact lucrurile care ne lipseau, pe care noi nu aveam posibilitatea să le cumpărăm chiar dacă nu îi era nici lui ușor să le cumpere.
Tata se bucura pentru reușitele noastre, ochii îi sclipeau de fiecare dată când îmi citea articolele din "România liberă", primul ziar cu care am colaborat. Aprecierile pentru articolele pe care le scriam, venite din părți autorizate (au fost câteva la care tata a fost martor!) îl făceau să se înalțe, se umfle de mândrie! Citea Buzz, ziarul meu drag, pe care i-l ofeream și lui, cu interes, cu atenție, cu dragoste și îi punea și pe alții să-l citească, le sublinia anumite aspecte din ziar care musai trebuie citite. Asculta emisiuni la radio unde interveneam în direct pentru diferite discuții despre muzica românească, pentru a mă asculta. Era bucuros pentru fiecare realizare a mea și a surorii mele!
Tata era mândru de noi și vom face tot ce putem ca și de acum încolo, de acolo de Sus de unde e, să fie mândru că ce ne-a dat el acasă, educația și dorința de a fi Oameni în societate, le va vedea în continuare în noi.
Îmi va fi însă dor să spun cuvântul TATA la prezent, să-l strig, să-l sun, să știu că e acolo, acasă la el și pot să merg oricând la el, așa cum mi-a spus mereu: Ioana, orice ar fi, la tata poți veni oricând!
Știu însă sigur că TATA ne va veghea de sus pentru că noi, aici, jos, îi vom păstra curat și viu amintirea. Ne-a lăsat prea multe lucruri și trăiri frumoase pentru a nu ne bucura în continuare de prezența lui în sufletele și viețile noastre. TATA, te vom iubi mereu!
Tata avea un simț al umorului ieșit din comun, oriunde se afla, îi făcea pe toți din jur să râdă. Chiar și la o ceremonie mai tristă, tata reușea să destindă și nu pentru că sufletul nu îi era trist, dar simțea că frunțile trebuie descrețite, că ochii mai trebuie și uscați din când în când.
Era un om bun căci nu a știut să spună NU, NU POT SĂ TE AJUT, NU ȘTIU SĂ FAC ASTA, indiferent de situație. A ridicat oameni, i-a ajutat să-și găsească drum prin propriile vieți, le-a dat o mână de ajutor, chiar dacă, poate nici lui nu i-a mers perfect în acel moment.
Marea mândrie a lui TATA am fost noi, se bucura, ca un copil, când reușea să ne facă fericite, să ne cumpere ceva ce știa el că ne dorim, darurile lui tata erau exact lucrurile care ne lipseau, pe care noi nu aveam posibilitatea să le cumpărăm chiar dacă nu îi era nici lui ușor să le cumpere.
Tata se bucura pentru reușitele noastre, ochii îi sclipeau de fiecare dată când îmi citea articolele din "România liberă", primul ziar cu care am colaborat. Aprecierile pentru articolele pe care le scriam, venite din părți autorizate (au fost câteva la care tata a fost martor!) îl făceau să se înalțe, se umfle de mândrie! Citea Buzz, ziarul meu drag, pe care i-l ofeream și lui, cu interes, cu atenție, cu dragoste și îi punea și pe alții să-l citească, le sublinia anumite aspecte din ziar care musai trebuie citite. Asculta emisiuni la radio unde interveneam în direct pentru diferite discuții despre muzica românească, pentru a mă asculta. Era bucuros pentru fiecare realizare a mea și a surorii mele!
Tata era mândru de noi și vom face tot ce putem ca și de acum încolo, de acolo de Sus de unde e, să fie mândru că ce ne-a dat el acasă, educația și dorința de a fi Oameni în societate, le va vedea în continuare în noi.
Îmi va fi însă dor să spun cuvântul TATA la prezent, să-l strig, să-l sun, să știu că e acolo, acasă la el și pot să merg oricând la el, așa cum mi-a spus mereu: Ioana, orice ar fi, la tata poți veni oricând!
Știu însă sigur că TATA ne va veghea de sus pentru că noi, aici, jos, îi vom păstra curat și viu amintirea. Ne-a lăsat prea multe lucruri și trăiri frumoase pentru a nu ne bucura în continuare de prezența lui în sufletele și viețile noastre. TATA, te vom iubi mereu!
Comentarii