 |
| Poza mea preferată din 2014 |
Dincolo de toate, anul 2014 mi-a dat un dram de înțelepciune în plus și când spun asta, n-o fac ca să mă laud. Până acum nu-mi dădeam seama în ce se măsoară înțelepciunea și mai ales când devii mai înțelept. Anul acesta pe care îl încheiem în doar câteva ceasuri mi-a dat o nouă lecție de viață. O lecție cu un preț dur, extrem de dur. A trebuit să-l pierd pe tata ca să-mi trezesc conștiința deplin.
Am învățat că nimic pe lumea asta nu contează mai mult decât să trăiești în armonie cu ceilalți, că iertarea e principala condiție spre mântuire, spre a fi mai bun. Dumnezeu nu te poate ierta dacă tu însuți nu ierți aproapelui tău. De când a murit tata, mă domină această idee. Și tata, un om bun, un om care nu a făcut rău la nimeni, niciodată, un om care a tolerat pe unul, pe altul, tocmai pentru a nu fi certat, căci nu știu ca tata să se fi certat cu cineva,vreodată încât niciodată să nu-i mai vorbească, a fost luat Sus pentru ca noi, ceilalți să înțelegem ceea ce e de fapt esența vieții, să ne învețe lecția Iertării, a blândeții, a lucrurilor care contează. Și nimic altceva. Povestea e mai adâncă însă.
Ne certăm zilnic cu unul sau altul, ne despărțim, urlăm, ne lăsăm dezamăgiți de unele și altele, dar cu greu ne dăm seama că viața nu e decât un șir de fapte efemere, că ura și invidia, că orgoliul nu fac decât să distrugă omenirea. Am înțeles perfect anul acesta ecuația iertării în viață!
Dincolo de asta, dincolo de lacrimile pentru tata pe care, din nefericire, nu-l mai pot nici ura, nici colinda, pe care, la 12.00 noaptea, de Anul Nou, nu-l mai pot suna, anul 2014 a fost unul împlinit pentru mine.
Primul manual de jurnalism pentru copii și adolescenți realizat în cadrul primului proiect făcut de la a la z cu mâinile mele. Tata n-a mai apucat să vadă manualul; mi-ar fi plăcut să-i văd zâmbetul plin de mândrie.
A fost un an în care chiar și politic m-am simțit împlinită. Am pus umărul alături de echipă, am mers cu un genunchi beteag prin coclauri și am împărțit pliante cu Iohannis, am vorbit cu lumea pentru a-i convinge că este omul care ne va reda speranțele. Am avut emoții pentru rezultat, nu am crezut din prima în reușita noastră, dar m-am bucurat cu tot sufletul. Și tata s-ar fi bucurat de succesul noului președinte al României!
A fost o vară extrem de activă, fără o zi de concediu, dar care m-a încărcat de energie și putere. A fost anul în care da, mi-am mai împlinit un mare vis: l-am ascultat și văzut pe Adrian Enache, live, cu orchestră. S-a întâmplat la Festivalul Internațional George Grigoriu de la Brăila. Da, la Brăila, de unde era și primul meu șef pe care, din păcate, l-am pierdut și regret enorm că n-am insistat să sun să-mi răspundă la telefon pentru a ne întâlni așa cum făceam de fiecare dată când ajungeam la festival.
Am fost și la Festivalul Internațional Dan Spătaru! Mi-a plăcut mult ce am văzut acolo, la Medgidia, mă simt împlinită sufletește pentru întâlnirile mele cu muzica românească. Și la întâlnirile astea cu muzică completez cu interviurile pe care micii mei reporteri le-au făcut cu vedetele muzicii noastre, multe, care ne-au călcat orașul. Printre ele, desigur și Adrian Enache!
Una peste alta, un an bun, dar trist, limpede, cu scările lui care te ridică, cu frământările și nevoile lui. Un an mai puțin bogat din punct de vedere financiar, dar cu trăiri bogate. Și bune, și rele! Cu zâmbete și lacrimi.
De la 2015 nu-mi doresc mult decît zâmbete extrase din liniile trase după acțiunile pe care le întreprind! Să fie Buzz în continuare bine văzut, cu oamenii care îl susțin alături, să meargă înainte frumos ca până acum, în anul lui 4! Să fim sănătoși și să găsim resurse să trăim cât mai normal! Doamne Ajută! Mulțumesc, Doamne, pentru ce am! 2015 să fie și pentru tine cel care ai citit ce am scris aici, acum, un an mai bun!
Comentarii