Prea puțin pentru Săptămâna Altfel....

Din capul locului îmi cer scuze față de profesorii care, pentru Săptămâna Altfel, anul acesta, marcată în perioada 6-13 aprilie, chiar s-au implicat, chiar au organizat activități interesante. Pentru că, da, eu, una, văd Săptămâna Altfel ca acea perioadă din viața unui școlar în care renunță la cărți și caiete și se preocupă de activități altfel de învățare și nu de divertisment.

O învățare altfel înseamnă, cred eu, stimularea creativității și imaginației elevilor! N-am nimic cu căratul elevilor prin oraș la film sau la muzeu, dar mă întreb cât le pune asta imaginația și creativitatea la încercare?

O intrare la muzeu, cu clasa. Să ne amintim de excursiile din școală cînd mergeam la muzeu. Un nene sau o tanti, pe post de ghid, explica elevilor niște date. Elevii, unii mai mult sau mai puțin atenți și la final două-trei lucruri pe post de suvenir cumpărate. Unde e imaginația elevilor în ecuația asta?

 Dar, dacă la muzeu elevii ar învăța cum se face  o mătură, de pildă? Dacă la muzeu în loc de o vizită scurtă și apoi repede acasă, s-ar organiza un atelier în cadrul căruia copiii să învețe un meșteșug, cel mai simplu dintre toate?

Și dacă în loc de filmul de la Cinema, unul oarecare din programul cinematografului, copiii ar viziona, de pildă, la ora de engleză sau franceză, un film scurt în limba respectivă, netitrat? Apoi, împreună cu doamna sau domnul profesor ar discuta, de asemenea în limba aceea, despre filmul respectiv? Sau, tot în cazul unei ore de limbi străine, ce ar fi o întîlnire cu un vorbitor de limbă engleză sau franceză? Iar F.C Botoșani are acum în componență și negri care nu cred că nu și-ar fi rupt o oră pentru o discuție pe teme sportive în limba franceză sau engleză cu niște copii? Asta ca să dau un banal exemplu!

În Săptămâna Altfel mi se pare defect ca elevii să vină la școală și să stea în aceleași bănci așezate pe cele trei rînduri. Reorganizează sala de clasa, crează-le elevilor un spațiu altfel de desfășurare, scoate-i din clasă, dar scoate-i punându-i la treabă, cum s-ar zice.

Oferă-le alternative la învățământul actual. Oferă-le drag de școală.

Altfel, așa învățământ, așa elevi.

 Repet, îmi cer scuze pentru domnii profesori care chiar fac Săptămâna Altfel și o fac foarte bine.
 Îi felicit cu un nod în gînd însă că sunt prea puțini ca ei!

Comentarii