Azi e concertul lui Robbie Williams. Este artistul meu preferat, dintre cei internaționali. Îi ador nebunia. Îmi place showul pe care omul îl face pe scenă. Sunt înnebunită după ochii lui. E un chip angelic și masculin deopotrivă. Traducerea în română, după mine, e în mod clar, Adrian Enache. Îl iubesc. Un pic mai mult decât pe Robbie. Avantajul lui că-l cunosc, că e român, că vorbim, că suntem prieteni. Îi ador nebunia, showul. Îmi plac ochii lui.
Mai întâi a fost Take That. Prin '94. Primeam tachinări de la colegii de clasă pe seama admirației mele pentru trupa britanică. De fapt, îl adoram pe el. Îmi plăceau în mod deosebit piesele în care el era solist principal. Și, Slavă Domnului, au fost câteva. El și Garet erau baza formației. Și Mark Owen. Aveam pereții camerei tapetați cu imaginea lor, cu postere cu T.T. Majoritatea cu R.W. în prim-plan. îi priveam în fiecare seară. Îi ascultam cu mintea pe suflet. Dragostea mea platonică dintâi.
Eram fericită căutându-i, așteptându-i la MTV, la Atomic. A venit și vestea despărțirii. Trupa își continuă drumul, dar fără Robbie, care se hotărăște s-o ia din loc de unul singur. Se adeverește că R.W. era și cel mai bun din trupa. Formația fără R.W nu mai are același succes. Decizia lui a fost firească. De înțeles. Până a reapărut în prim-plan Robbie, la noi scena deodată se umple. Pereții camerei mele mai capătă o imagine. Și câte un mic afiș. Robbie e departe. Ochii care nu se văd, se uită.
Apare Adrian Enache mai des. Îl ascult cu mintea pe suflet. Inima mea bate mai tare de fiecare dată când apare la televizor. Cântă ca un nebun. E altceva. Nu e doar microfonul pe scenă. Un ziar, la vremea respectivă, scria: "Operatorii asudă de cât îi alearga interpretul". Aștept și sper în noi apariții. Îmi place tot mai mult stilul noului ales. Pe undeva, îmi alina dorul de britanicul meu frumos. Aproape că am uitat chiar că a plecat din trupă. Plângeam când lansa melodii noi. De fericire. Fața mi se deschidea în zâmbet când ochii preumblau în ecranul televizorului după mișcările lui. Mă consumam mult. Sufletul se face bucăți când altcineva îmi dă vestea: a fost A.E. aseara la TVR. L-ai văzut? Și eu unde eram? De ce nu l-am văzut? Scriam scrisori, cu zecile, cu sutele. Lui și altora. Îmi declaram admirația și atât. Eram în stare să lipesc pe fiecare frunză a fiecărui copac dintr-o pădure cuvinte care să măsoare pasiunea mea.
El e Robbie Williams. El e Adrian Enache. Amândoi în inima mea. Pentru mine, cu multe puncte în comun. Ca show. Ca nebunie. Ca frumusețe masculină. Ca tinerețe fără bătrânețe. Robbie și Adrian. Iubirile mele platonice. Întotdeauna, deasupra. Întotdeauna, cu suflet. Întotdeauna, cu trăire.
Comentarii
Cumva la fel si cu Robbie Williams al tau... ca si artist il vad OK (nu genul meu, dar e OK, admit ca e un artist de calitate)... dar stiind, de exemplu, ca s-a drogat, daca ar fi sa ma intalnesc cu el pe strada, nu as da mai multi bani decat pe boschetarul de la coltul blocului...
Si da, asta e curiozitatea mea, cum "negociezi" tu pasiunea asta pentru artistul X, cu imaginea despre omul X... care, de foarte multe ori in cazul artistilor, au un caracter indoielnic, ce presupune curve, droguri, alcool, limbaj colorat, etc.