Despre ce este S.J.B?

De când mă știu nu mi-a plăcut să fac lucruri doar de dragul de a le bifa pe o agendă, doar pentru o banală diplomă pentru care să conteze mai mult numărul de semnături decât ceea ce mintea și sufletul tău au dobândit.



Indiferent de situație, principiul meu a fost dintotdeauna calitate, nu cantitate. Valoarea unui lucru se simte și din longevitatea pe care acesta o are, iar 11 ani reprezintă poate ceea ce mi-am dorit să demonstrez: pasiune, răbdare, perseverență, încredere. Pentru că într-adevăr, 💛Buzz a fost și este proiectul în care eu, una, am investit până acum cei mai mulți ani.

Proiectul meu drag născut dintr-o întâmplare care a agățat alte și alte idei, rostogolindu-se în drumul lui.

💙Școala de jurnalism Buzz e una dintre ideile desprinse din ghemul format și am creat-o acum 4 ani din 2 motive: îmi doream o selecție mai atentă a viitorilor reporteri 💛Buzz și pentru ca cei care urmează cursurile să înțeleagă întâi de toate cum funcționează o redacție, să-și pună bazele ei și apoi să aleagă ceea ce vor de fapt sa dezvolte pentru că într-o redacție poți fi reporter, redactor, fotograf, camerman, traducător, documentarist, corector, dtp, PR etc.

Iar Școala de jurnalism Buzz (SJB) prin cursurile ei urmărește înclinația copiilor spre aceste zone și îi trimite în redacție exact pe zonele pentru care simt plăcere de a face. Căci 💛Buzz nu e un job pentru ei, dar îi învață că a munci de plăcere e idealul oricărui om.

Iar cele 6 luni de 💙SJB te mai învață ceva: să-ți organizezi timpul, să alegi, să fii atent, să faci echipă, să înveți prin joc, din mers și nu forțând creierul să rețină concepte și definiții noi.

Despre asta e SJB, o școală care caută să descopere copii ce -și doresc mai mult de la ei, care se descoperă pe sine, care vin pentru că le place: să filmeze, să scrie, să pună întrebări, să afle, să înțeleagă, să se preocupe de lucruri care contează etc, iar asta îi aduce în inima Buzz. Nu e despre a fi cat mai mulți (nicidecum), ci despre a rămâne, a înțelege, a place, a învăța. Și poate mai mult... 🐝💛💙🐝

Comentarii