Între toamnă și vară

Îmi place soarele când încă e fierbinte la margine de toamnă și totuși agale-și stinge focul și mai e ceva. Îmi place să-l țin în inimă fierbinte când plouă afară cu lacrimi reci din cer.  E o toamnă fierbinte încă și cerul senin de o vară ce a uitat să plece.

 Îmi iau sarafanul și șapca cea nouă. Calc pe aleea cea veche și îndur coptura din asfaltul ce tălpile -mi prăjește. M-aplec. O frunză schimonosește portretul toamnei ce dă să intre. Atât de șifonată de timpul care a zvârlit-o în iarba încă deasă. Nici apă nu-i, nici verde nu mai e. 

Mă-ntorc și mă trântesc pe o bancă. Respir. E o vară târzie; niciun bocanc nu calcă pe drumul din parcul în care există și ruginiu, și galbenul adânc, și cerul senin și ploaia cea veșnic rece ori dușul alb al norilor de sus. 

Scriu în jurnal și îmi caut speranța și vreau să fie toamna și totuși să mai zăbovim nițel în ițele verii ce încă ne fericește cu inima ei.