O ascultam pe Anastasia Lazariuc. Îmi place foarte mult colaborarea artistei cu Mihai Alexandru. I-a dat un aer nou! Îi vine bine şi e mărimea ei… Îmi place cum abordează piesele latino, cred că poate fi plasată prin zona asta. La polul opus e însă Mihai Constantinescu. Nu ridica sprânceana! Ascultă-mă. În comparaţie cu Anastasia care a renunţat total la trecutul muzical, Mihai are un stil ce încă îl mai leagă de ceea ce a fost. Adică, nu e nici nou, nici vechi! Apreciez un artist atunci când ştie ce vrea: schimbă total stilul sau rămâne consecvent publicului care l-a ales atunci…Nu-mi place atunci cand ramâne pe calea de mijloc!
Îmi plac artiştii care vor să revină şi chiar fac efortul de a rezista „luptei” cu valurile efemere ale muzicii. Îmi place Cătălin Crişan cum a revenit. A păstrat costumul acela vechi călcat cu grijă dar la care a adăugat o floare la rever. Îmi place Angela Similea dar e un caz special. Cine n-o place pe Angela?! Îmi place Mirabela pentru că l-a găsit pe Raul. Îmi place Carmen Trandafir. Mi-a plăcut de ea de cand s-a lansat şi mă bucur că revine. Sper să aibă succes. Îl ador pe Adrian Enache pentru dorinţa de adaptare continuă şi căutările sale printre muzicile noi de a se aşeza şi de a-şi găsi locul. Îmi place Alina Mavrodin şi dincolo de toate astea, apreciez foarte mult ce face Ovidiu Komornyik la casa sa de producţie. E de admirat dorinţa cu care lansează muzici ce au încântat alte generaţii sau lansează voci care vor să cânte în continuare dar nu au toiagul care le trebuie.
Până nu demult trăiam cu impresia că nimeni nu-i bagă în seamă, că nimeni nu se interesează de ei şi că degeaba lansează. Mă asociam corului de lacrimi din spatele unui ecran sau din faţa unui microfon. Nu e drept ce li se întâmplă dar ei nu au dreptul să renunţe dacă pe stradă lumea încă îi felicită, îi imploră, îi vrea…
Nu-mi place când artiştii forţează nota pentru a se adapta deşi haina nu li se potriveşte. Mai bine rămâi consecvent propriului stil, cultivă-l, adună publicul în jurul lui decât sa-l îndepărtezi cu propria mâna cu care ţi l-ai facut.
Nu ştiu dacă ei au nevoie de difuzarea obsesivă la posturile de radio pentru că probabil lumea s-ar plictisi de ei. Lumea îi vrea şi pentru că nu îi aude. Ce ar fi să auzim în fiecare zi Angela Similea? Ne-am bucura o zi, două, o săptămână dar aceeaşi piesă difuzată la nesfârşit ar aduce un sentiment de repulsie şi parcă nu am mai fi atât de încântaţi să o ascultăm de pe compact-discul recent lansat. E drept, nici corect nu e că faţă de generaţia actuală Angela Similea et comp. nu sunt difuzaţi măcar o dată în zi decât la postul public de radio. Radiourile din ţară care îi mai difuzează sunt prea puţine pentru a forma un fenomen, o opinie….
Mai deranjant e faptul că vocile tinere care au ca modele marii artişti pomeniţi mai sus nu sunt difuzaţi decât în cazuri de compromis ori speciale. Trebuie să lanseze o piesă-bombă, un cântec uşor, susţinut musai de un producător ca să-i audă lumea des. Eu până acum de Lucia Dumitrescu, de Aida Borovină, de Mădălina Petre, de Tony Poptămaş… n-am auzit decât la Radio România. Şi repet, poate, acesta e motivul pentru care ascult în continuare acest post de radio! Vă rog, nu vă schimbaţi de dragul modei! E un mesaj pentru cei ce vor să audă de la un susţinător al muzicii adevărate...
Eu...
Comentarii