Nu vreau să vorbesc despre moartea lui Moţu' Pittiş. Nu l-am cunoscut personal, nu am vorbit cu el, nu-l cunosc decât de pe viniluri, nu-i cunosc decât muzica, munca adusă în slujba scenei. Atât. Nu cred că am puterea de a rosti vorbe. O fac alţii în perioada asta încărcată şi plină de durere. Mă aşteptam la momentul acesta dar, vorba lui Ducu Bertzi, mai credeam încă într-o minune. Iata că minunile nu sunt făcute nici măcar pentru scenă! Gândul că se sting atâtea valori într-un timp atât de scurt mă macină, mă doare, mă sperie. Gândul că încă nu învăţăm nimic din aceste pierderi e dureros. Câţi mai trebuie să se stingă ca să începem să-i preţuim încă de când pot să vorbească ei pentru creaţia lor şi nu s-o facă alţii la gândul că de acolo de sus îi aude. Cine poate ştii?! Moţu Pittiş la fel ca Adrian Pintea, la fel ca Laura Stoica, la fel ca toţi cei care au lăsat un gol în suflete prin dispariţia lor, au plecat dincolo de lumea plină de păcate şi interese pentru o linişte de-a pururi. Ei pleacă, noi îi uităm. Ne amintim când pleacă altul şi o luăm de la capăt! Nu învăţăm nimic din aceste plecări definitive. Nici măcar că le putem lăsa o secundă în plus ca să ne vorbească atât timp cât sunt în viaţă. O fac atât de bine şi învăţăm atât de multe. Tragedia mi se pare alta! Ei sunt valorile unei generaţii care a crescut frumos, care s-a format cu muzica lor, care a ştiut ce vrea, care are amintiri. Tinerii de azi îi cunosc mai mult sau mai puţin pe idolii părinţilor lor. Ei au muzica lor, au obicieiurile şi tradiţiile lor. Aşa cum spuneam cândva, istoria este cea care dă glas valorii. Părinţii noştri au avut parte de idoli care le-au dat valoare anilor şi care astăzi le mângâie sufletele. Dovadă, durerea pe care o resimt o dată cu stingerea acestor mari nume. Tinerii de azi îşi formează idolii după ceea ce văd la televizor. Aşadar nu sunt ei de vină că mai târziu îşi vor aminti sau nu de sânii Nicoletei Luciu, de hiturile lui Moga, de poveştile siropoase din telenovele, de varietăţile care nu sunt, de MTV care nu se străduieşte decât să arate ultimele mode din cluburile bucureştene, de topurile în care cei care mai au o dâră de talent nu încap... Asta îşi vor aminti dacă o vor face! Pentru că ei trăiesc, spre nefericirea lor, într-o eră în care banul vorbeşte în locul talentului şi asta pune pecetea pe audienţele posturile de televiziune, al radiourilor care uită că mai au şi rolul de formare al tinerei generaţii...Ei sunt victime fără voia lor a unor producători interesaţi de propriul buzunar, de propria căciulă. Nu contează cât de lung am părul, important e cât şi cum gândesc! Iată fraza definitorie pentru generaţia părinţilor noştri. Tinerii de azi învaţă în schimb cum e să-ţi fie frică să dormi singurică, cum e să trăieşti într-o lume roz, cum e să fii liberă la mare sau să evadezi, cum să trimiţi un sms, cum e să dassezi dacă se poate pe un playback sadea pentru că, nu-i aşa, vocile de azi obosesc de prea mult ritm. Se pare că lucrurile, azi, s-au inversat, contează mai puţin cât şi cum gândeşti, important e cât de lung ai părul...Până când va fi aşa? E greu de spus, dar tragedia e că peste 20 de ani tinerii cu look de azi vor căuta cu disperare modelele care i-au format.Sau poate nu! Să fim serioşi, nu au ei atâta timp să aloce pentru o istorie care le va vorbi de propria valoare!
Comentarii