În urmă cu vreo 17 ani mă gândeam, cu naivitatea copilului de 10 ani, ce va fi în anii 2000. Auzeam multă lume înfricoşându-se la gândul că atunci se va sfârşi lumea. Anii 2000 au venit dar n-am fost înghiţiţi de pământ. Pe alţii îi auzeam că în 2000 oamenii vor conveţui pe pământ cu roboţii. Ultima variantă o credeam şi eu plauzibilă în inocenţa vârstei. Nu încetam să fac scenarii, să-mi pun imaginaţia la încercare.... Oare cum voi arăta eu dând mâna cu un robot?! Scenarii SF, ce mai...
O dată cu trecerea timpului am început să râd de imaginaţia bogată pe care puteam oricând s-o împrumut unui regizor de film. În 2000 am împlinit 20 de ani. La vârsta filmelor SF mă gândeam că la 20 de ani voi fi măritată cu un robot care îmi va aranja viaţa doar apasând un buton...
Imaginaţia a prins viaţă între timp. Acum, cu un click pe ecran, îmi petrec multe ore în faţa calculatorului care face şi desface. Cât de inutili suntem fără acest computer, fără legătura cu ceilalţi prin messenger, e-mail şi alte căi prin care ne facem simţită prezenţa în viaţa celorlalţi...
Să ne închipuim o zi fără calculator... Anost dar mai ales cu sentimentul inutilităţii. Nu putem transmite un mail important pentru următorii 10 ani sau pentru "maine-le" din viaţa noatră... Ne e imposibil să formulăm comunicatul pentru că e nevoie de o succinta informare de pe un site pe care l-am descoperit recent, nu mai ştim care sunt ultimele tendinţe în materie de modă, muzică, celebrităţi, economie, social, ş.a. Televizorul pierde la rândul său tot mai mult teren în favoarea calculatorului şi mult preţuitului internet.
Să revenim aşadar la ziua fără calculator.... Suntem stresaţi, iritaţi pentru că el calculatorul rezolva multe din problemele pe care le avem de rezolvat dându-i o singură comandă. Iată, cum devenim slujbaşii unui mouse. Nu mai ştim să adresăm o scrisoare pe care s-o tipărim cu pixul şi nu cu tasta. Răspundem la telefon furaţi de mirajul internetului şi întrebăm aproape stereotip de sănătate. Suntem tot mai puţin atenţi la răspunsuri şi preferăm să vorbim noi mai mult. Preferăm mesajele scrise stâlcit în graba tastării decât o vorbă caldă transmisă la telefon. E lumea creată de calculatorul care ne-a înghiţit. Trăim practic o lume robotizată care ne îndepărtează de frumuseţea asfinţitului de soare, de mirosul primelor flori de primăvară, de soarele fierbinte, de bulgării de zăpadă pe care tata şi mama îi făceau conlucrând alături de cei mici la primul om de zăpadă. Astăzi, pentru cei mai mici, zăpada, omul de zăpadă, soarele, asfinţitul sunt mai mult utopii găsite pe site-urile create de adulţii care au uitat să le mai simtă dar care din amintiri le transpun electronic. Nu va mai trece mult până când vom găsi în INBOXul nostru mesaje de la el sau ea cu mirosul, cu sărutul, cu atingerea lui sau ei....Căci totul e online. Şi iată, SF-ul a prind viaţă!
Comentarii