Cât timp durează fericirea?
E o stare? E un moment? E sufletul nostru?
E trecătoare?!
Dacă n-ar fi trecătoare probabil că nici n-am ştii s-o preţuim....Cât o preţuim oare atunci când o simţim cu adevărat?! Fericirea e de la caz la caz... Suntem fericiţi în iubire. Suntem fericiţi când ne angajăm. Suntem fericiţi când încheiem cu brio un capitol important al vieţii. Suntem fericiţi în călătoriile noastre. Suntem fericiţi chiar şi în vise. Fericirea e mereu aceeaşi dar atât de scurtă! Două minute ne sunt suficiente ca să mai trăim un moment de fericire. Drumul spre fericire n-a fost niciodată lipsit de obstacole. Dar cât de uşor pierdem evantaiul clipelor mai puţin bune....
Anul trecut. Era 8 iulie. Eu credeam că e 9 iulie. Eram ferm
convinsă de asta. Sun la Angela Similea. Era ziua ei! Mă prezint. Îi spun cine sunt. Mă recunoaşte. Mai avusesem câteva interviuri cu ea până atunci. E de acord să înregistrăm urarea şi un scurt interviu pentru ascultători. Nu-mi zice nimic că de fapt suntem în ajunul zilei în care aniversa o cifra cu un 0 în coadă. Probabil se gândea că înregistrăm pentru a doua zi! Îmi dau seama abia după ce interviul s-a difuzat la radio! Oricum l-am dat reluare de vreo două ori! Eram fericită că interviul mi-a ieşit. Fericită că Angela Similea, cea pe care am divinizat-o întreaga mea copilărie, vorbea despre mine, mă aprecia, vorbea cu drăgălăşenie despre implicarea noastră ca radio pentru muzica românească. Eram fericită pentru că nu e puţin lucru să auzi astfel de vorbe de la un om şi artist cum e Angela Similea. Fericirea n-a durat însă mult. Am scăpat-o din braţe când am ieşit din studio. Jumătate din interviu, de la final, acolo unde doamna muzicii româneşti ne-a apreciat, nu s-a înregistrat. Nimic din bucuria ei pentru noi nu a rămas pentru eternitate. Calculatorul (moment nefericit şi-a mai găsit!) se blocase deşi arăta în continuu că înregistrează astfel că nimeni nu şi-a dat seama că vorbesc cu Angela fără celebrul "rec". A fost unul din momentele în care am simţit cum îmi cade fericirea din braţe. Poate nu fericirea aia pe care o simţi după un examen reuşit sau pentru o realizare profesională marcantă, dar mi-a fost greu să accept ideea că am aprins becul şi l-am stins imediat. Cam aşa a fost şi acum. Doar că lumina n-a fost cea naturală sau electrică ci lumina care se aprinde în tine pentru că fericirea te-a vizitat din nou!
N-am să uit vorbele Angelei chiar dacă n-au rămas înregistrate. N-am să le uit pentru că Angela Similea mi-a arătat ce înseamnă să fii astru pe scenă şi om în viaţa de zi cu zi. N-am cum să uit! Dar e clar în fiecare an pe 8 iulie îmi amintesc întamplarea aceasta care acum mă amuză chiar dacă atunci mi-a înnegrit sufletul de supărare.
LA MULŢI ANI, ANGELA SIMILEA!!!!
E o stare? E un moment? E sufletul nostru?
E trecătoare?!
Dacă n-ar fi trecătoare probabil că nici n-am ştii s-o preţuim....Cât o preţuim oare atunci când o simţim cu adevărat?! Fericirea e de la caz la caz... Suntem fericiţi în iubire. Suntem fericiţi când ne angajăm. Suntem fericiţi când încheiem cu brio un capitol important al vieţii. Suntem fericiţi în călătoriile noastre. Suntem fericiţi chiar şi în vise. Fericirea e mereu aceeaşi dar atât de scurtă! Două minute ne sunt suficiente ca să mai trăim un moment de fericire. Drumul spre fericire n-a fost niciodată lipsit de obstacole. Dar cât de uşor pierdem evantaiul clipelor mai puţin bune....
Întâmplător am intrat în seara aceasta pe blogul unei vedete....Citeam despre dezamăgirea ei. Mi-am adus aminte de fericirea care s-a rupt brusc acum un an în cazul meu...A fost un moment nu important dar o satisfacţie care m-a bucurat sufleteşte. Vi-l povestesc în două vorbe pentru că, nu întâmplător probabil, mi l-am adus aminte exact în ziua în care s-a petrecut. Doar că acum un an...
Anul trecut. Era 8 iulie. Eu credeam că e 9 iulie. Eram ferm
convinsă de asta. Sun la Angela Similea. Era ziua ei! Mă prezint. Îi spun cine sunt. Mă recunoaşte. Mai avusesem câteva interviuri cu ea până atunci. E de acord să înregistrăm urarea şi un scurt interviu pentru ascultători. Nu-mi zice nimic că de fapt suntem în ajunul zilei în care aniversa o cifra cu un 0 în coadă. Probabil se gândea că înregistrăm pentru a doua zi! Îmi dau seama abia după ce interviul s-a difuzat la radio! Oricum l-am dat reluare de vreo două ori! Eram fericită că interviul mi-a ieşit. Fericită că Angela Similea, cea pe care am divinizat-o întreaga mea copilărie, vorbea despre mine, mă aprecia, vorbea cu drăgălăşenie despre implicarea noastră ca radio pentru muzica românească. Eram fericită pentru că nu e puţin lucru să auzi astfel de vorbe de la un om şi artist cum e Angela Similea. Fericirea n-a durat însă mult. Am scăpat-o din braţe când am ieşit din studio. Jumătate din interviu, de la final, acolo unde doamna muzicii româneşti ne-a apreciat, nu s-a înregistrat. Nimic din bucuria ei pentru noi nu a rămas pentru eternitate. Calculatorul (moment nefericit şi-a mai găsit!) se blocase deşi arăta în continuu că înregistrează astfel că nimeni nu şi-a dat seama că vorbesc cu Angela fără celebrul "rec". A fost unul din momentele în care am simţit cum îmi cade fericirea din braţe. Poate nu fericirea aia pe care o simţi după un examen reuşit sau pentru o realizare profesională marcantă, dar mi-a fost greu să accept ideea că am aprins becul şi l-am stins imediat. Cam aşa a fost şi acum. Doar că lumina n-a fost cea naturală sau electrică ci lumina care se aprinde în tine pentru că fericirea te-a vizitat din nou!N-am să uit vorbele Angelei chiar dacă n-au rămas înregistrate. N-am să le uit pentru că Angela Similea mi-a arătat ce înseamnă să fii astru pe scenă şi om în viaţa de zi cu zi. N-am cum să uit! Dar e clar în fiecare an pe 8 iulie îmi amintesc întamplarea aceasta care acum mă amuză chiar dacă atunci mi-a înnegrit sufletul de supărare.
LA MULŢI ANI, ANGELA SIMILEA!!!!
Comentarii