...toţi o apă şi un pămant

Am citit un articol postat de Mihai Mălaimare pe blogul său. Face referire clar la fostul prefect Cristian Roman (foto)! Nu obişnuiesc să vorbesc pe acest blog despre temele de actualitate din oraşul meu mai ales politica tocmai pentru ca scriu zilnic despre ele... Acum m-a convins articolul acesta! Jur ca am avut incredere in fostul prefect. Mi-a plăcut ca om, ca politician chiar! Am stat de vorbă de multe ori. Am stat de vorbă pentru că îmi făcea plăcere efectiv! Nu ştiu ce să cred despre ultimele întâmplări din politica românească care-l "reactivează". Mă tot gândesc dacă are de gând să candideze pentru Parlament la viitoarele alegeri. Mi-amintesc o vorbă de a lui spusă între patru ochi înainte chiar de a fi demis prin aşa zisa promovare la Guvern... Parafraza un erou dintr-un roman: "Dacă am să mă întorc în politică pe mulţi am să ...popesc". Evident, sensul ultimulului cuvânt era cu totul altul în cazul său! Şi se adresa clar "duşmanilor" săi de atunci care acum îi sunt prieteni! Sau nu... Mă tot gândesc dacă va candida alături de oamenii care l-au hăituit, oamenii care s-au chinuit practic să-l dea jos, oamenii care l-au supus la zeci de controale numai ca să demosntreze că face politică şi nu orice fel ci politica partidului-contracandidat... N-au reuşit şi atunci şi-au pus omul lor promovându-l pe Roman la Guvern! Are curajul de a merge cu liberalii la viitoarele alegeri?! Nu m-ar mira pentru că în politică lucrurile care nu te miră nu mai intră în ecuaţia "promovării". Păcat însă că vor fi mulţi care îl vor crede că PNL l-a susţinut şi îl susţine pentru a-i reprezenta în Parlament. Eu una n-am să cred decât dacă va face dovada verticalităţii şi va rămâne politicianul în care am crezut! Până atunci rămân la ideea "toţi o apă şi un pământ".... O declaraţie a sa mă face să cred contrariul... "Mă onorează, dar vom analiza şi vom decide asupra acestei onorante propuneri". Sună puţin ironic şi parcă mai am speranţa ca nu a fost întâmplătoare afirmaţia sa preluată din romanul lui Costache Negruzzi. În cazul ăsta liberalii şi-o trag singuri pentru că se laudă cu candidatura unui liberal pe care tot ei l-au înlăturat! Şi totul fără ca Roman să-şi fi depus de la sine putere opţiunea. Sau ...da!


Mălaimare a scris pe blogul personal:
Oras din nordul tarii.

Oameni de tot felul, se cearta mai ales din cauza de afaceri. Unul este Prefect. Simpatic. Se lupta imediat cu seful filialei PSD. Razboi mare de tot, procese, declaratii, nervi. Se schimba seful filialei PNL care cere imediat schimbarea Prefectului (pus de liberali) pe motiv ca este hot, ca este ( urmeaza o lista inimaginabila de epitete). Ma opun ideii de schimbare a Prefectului. Ma opun serios. Discutii lungi cu sefi destul de mari din PNL. Raman pe pozitie. Ramane pe pozitie si respectivul. Prefectul este schimbat prin promovare la Ministerul de Interne.

Prefectul necajit ma suna mereu si se jura ca nu are liniste pana nu se razbuna. Trece ceva timp. Vorbim din ce in ce mai rar. Fiecare cu treburile sale.

Se apropie momentul definitivarii listelor cu candidati.

Cine face propunerile?

Cine este solicitat sa candideze intr-un colegiu din orasul acela din nordul tarii?

Cine declara ca este onorat de aceasta invitatie?

Ghici ciuperca!

Comentarii

Anonim a spus…
Mi-a parut extrem de rau ca a putut alege solutia asta si nu ma refer la faptul ca a acceptat candidatura din mana celui care l-a facut hot si nemernic si vandut ci pentru ca nu a avut taria sa renunte sau sa spuna macar ca l-a numit acolo Tariceanu si sa-mi dea si mie un telefon. Acest lucru ma necajeste, dar probabil ca pana la urma Botosanii trebuiau sa mai darame un bastion din spectrul politic. Nu mai sunt multe, in ceea ce ma priveste, poate Tabuleac, poate Flutur. Tot e bine, inseamna ca va trebui sa ma gandesc cu mai serioasa grija la cei care formeaza de fapt lumea mea. Asta este, nu am ce sa mai discut despre asta, din acest motiv nici nu am dat vreun nume desi era evident despre cine este vorba. Sa fie sanatosi pentru ca ai dreptate, sunt o apa si-un pamant!