Da, ştiu. Alaltăieri a fost 1 iunie. Azi e 3 deja, ba indata se face 4 iunie. Ieri nu am avut chef sa scriu, azi n-am avut inspiraţie deşi m-am tot gândit de luni la ziua de 1 iunie...Mi-am adus aminte, făcând compraţia cu copilăria de azi de desenele pentru pace pe care le făceam pe asfalt urmate de prăjitura de la cofetărie cu colegii din clasă şi "tovarăşa" învăţătoare. Nici acum nu ştiu, cine plătea pentru toate cele 30 de priăjituri şi sucuri pe care le cumpăra cu ocazia zilei de 1 iunie?! Ea sau din banii părinţilor?! A doua variantă mi se pare acum mai veridică! Desenam mereu un glob pământesc cu trei feţe de copii şi mă enerva teribil că nu-mi ieşea niciodată porumbelul acela alb care simboliza pacea... Astăzi, nu mai văd copii în parc care să deseneze pe asfalt. Şi nici la cofetărie în grupuri organizate nu-i mai văd...Oare a trecut moda asta? Atunci cum se distrează oare ăştia mici de ziua lor?! Noi abia aşteptam 1 iunie că era un super motiv să nu facem ore sau să ni se mai dea un 10 la română. Ăsta era cadoul doamnei profesoare de limba română datorită căreia astăzi chiar şi pe messenger mă feresc să greşesc gramatical scriind fără cratimă acolo unde e nevoie de ea. Astăzi pentru mine 1 iunie e o zi în care îmi propun să mă uit la desene animate sau să mă joc cu ăştia mici. De desene animate nu am avut timp anul ăsta(iată, unul din semnele maturizării!!!), în schimb ne-am jucat cu baloanele unui partid aflat în plină campanie electorală... Mi-ar plăcea ca într-o zi să-mi adun gaşca mea de altădată cu care să jucam Ţară, ţară vrem soldaţi, Aţa, Ascunsa, Prinsă, Flori, fete şi băieţi (jocul meu preferat!) şi să le mai încercăm măcar odată de dragul zilei de 1 iunie...Oare ne-ar mai ţine?! Oare ne-am simti copii sau caraghioşi şi ciudaţi?! Câteodată mă întreb ce a rămas în mine din spiritul celei mai frumoase vârste de care mai târziu ne pare rău că am vrut s-o trăim repede!!!? Le trec repede în revistă:
-încă îmi place să mă uit la desene animate (dar ale mele nu ale lor!!!)- încă îmi place să mănânc dulciuri
-încă mă atrag jucăriile aranjate în rafturile librăriilor sau magazinele pentru copii
- încă m-aş plimba cu bicicleta
-încă îmi stârnesc amintiri filmele copilăriei
-încă îl ador pe Donald Duck, răţoiul pe care l-am iubit în copilăria mea; a fost personajul meu preferat din desenele animate ale perioadei...
-încă....am să mă mai gândesc pentru a spera că nu sunt pe cale să-mi pierd copilăria din suflet.
Cred că asta e una din temerile mele căci fără copilul din noi ne pierdem inocenţa, gingăşia, puritatea, speranţa chiar, care ne fac să trecem parcă mai uşor peste dificultăţile zilei.
Comentarii