E a nu ştiu câta oara când viaţa îmi dă aceeaşi palmă care ustură, care doare...Moartea face dintr-o mare personalitate o noua LEGENDĂ, o VALOARE. Cât e în viaţă o apreciem dar în aceeaşi măsură o trântim 
de pereţi, o schingiuim, îi lovim realizările ca şi când am fi născuţi din invidie şi nu din dragoste. După ce nu mai e, o regretăm... Nu pot să înţeleg atitudinea aceasta a oamenilor. Până să moară aproape că uitasem piesele lui Michael. Odată ce am aflat că nu mai e, am intrat pe youtube, am deschis reţeaua mea de unde îmi caut piese de care mi-e dor şi cu o sete nebună am ascultat melodiile lui Michael cu care mi-am legănat parte din copilăria şi adolescenţa mea. Aproape că nu mă mai săturam întrebându-mă totodată de ce am lăsat oare să cadă praful pe casetele cu el? Doar pentru că acum în era internetului ascult doar CDuri? Doar de pe youtube sau triluliu?! Nu cred...Pur si simplu a fost ignoranţa aşa cum se întâmplă de fiecare dată când un mare artist îşi ia o pauză pentru o nouă revenire...Oare câte palme mai trebuie să primesc/primim ca să respect/respectăm valorile indiferent de valul pe care îl face un artist, de pauzele carierei sale, de starea lui, în timpul vieţii, nu doar cât e în vârful piramidei sau după ce devine legendă?! Sunt tristă pentru că m-am abonat fără să vreau la indiferenţă şi ignoranţă, m-am legat de valul trecător şi am uitat să întorc capul spre o valoare, spre un geniu, spre cel care a produs o revoluţie în muzică. Nu mai fac promisiuni că am să respect ARTIŞTII MARI cât sunt în viaţă. Nu ţine... Făcând această promisiune, palma vieţii pe care o primesc ulterior mă ustură mai tare! Vreau doar un abonament cu sufletul că să pot cere doar ce revendică el şi nu să mă agăţ fără să vreau, poate, de cerinţele lumii actuale... Mă străduiesc să-l semnez cât mai curând. Michael mi-a dat o nouă lecţie de viaţă! Mulţumesc megastarule!
de pereţi, o schingiuim, îi lovim realizările ca şi când am fi născuţi din invidie şi nu din dragoste. După ce nu mai e, o regretăm... Nu pot să înţeleg atitudinea aceasta a oamenilor. Până să moară aproape că uitasem piesele lui Michael. Odată ce am aflat că nu mai e, am intrat pe youtube, am deschis reţeaua mea de unde îmi caut piese de care mi-e dor şi cu o sete nebună am ascultat melodiile lui Michael cu care mi-am legănat parte din copilăria şi adolescenţa mea. Aproape că nu mă mai săturam întrebându-mă totodată de ce am lăsat oare să cadă praful pe casetele cu el? Doar pentru că acum în era internetului ascult doar CDuri? Doar de pe youtube sau triluliu?! Nu cred...Pur si simplu a fost ignoranţa aşa cum se întâmplă de fiecare dată când un mare artist îşi ia o pauză pentru o nouă revenire...Oare câte palme mai trebuie să primesc/primim ca să respect/respectăm valorile indiferent de valul pe care îl face un artist, de pauzele carierei sale, de starea lui, în timpul vieţii, nu doar cât e în vârful piramidei sau după ce devine legendă?! Sunt tristă pentru că m-am abonat fără să vreau la indiferenţă şi ignoranţă, m-am legat de valul trecător şi am uitat să întorc capul spre o valoare, spre un geniu, spre cel care a produs o revoluţie în muzică. Nu mai fac promisiuni că am să respect ARTIŞTII MARI cât sunt în viaţă. Nu ţine... Făcând această promisiune, palma vieţii pe care o primesc ulterior mă ustură mai tare! Vreau doar un abonament cu sufletul că să pot cere doar ce revendică el şi nu să mă agăţ fără să vreau, poate, de cerinţele lumii actuale... Mă străduiesc să-l semnez cât mai curând. Michael mi-a dat o nouă lecţie de viaţă! Mulţumesc megastarule!
Comentarii