Iar mi-a venit in maxi-taxi o idee ca să scriu pe blog. Şi aşa, asta o să rămână singura modalitate de exprimare fără nicio pretenţie materială, fără nicio condiţie. Ar fi şi culmea, altfel! M-am plicitisit sau mai bine zis mi-a ajuns cât am scris fără nimic în schimb. Din pasiune şi atât...Şi poate că aş fi continuat dacă ieri nu aş fi aflat întâmplător că cel ce scrie din pasiune, cu suflet, cu chef, cu starea aia necesară pentru un subiect e mai puţin "profi" decât cel care e şi plătit pentru asta... Ieri am primit un mesaj de la un om MARE al muzicii care m-a pus pe gânduri. Cam de anul trecut, să zic aşa, am început să trimit materiale la o anume revistă (prefer să nu dau nume! ) din pasiune pentru muzica românească. Nu erau opinii personale sau gînduri de cititor ci texte reale despre evenimente sau oameni care îşi desfăşoară activitatea în plan muzical pentru că trebuie să precizez asta.... Am trimis până ieri pentru că de ieri m-am hotărât să nu mai trimit decât în cazul unui contract ca să primesc bani pe munca mea... Am scris cu sufletul şi unele texte chiar au intrat, unele nu din "N" motive. Nu m-am supărat pentru cele nepublicate pentru că ...le-am trimis fără să am vreo pretenţie, fără să pun condiţii. Ieri am aflat că pasiunea şi implicarea mea în fenomenul muzical erau înţelese ca un soi de amatorism chiar dacă gazetăreşte am depăşit cred eu etapa asta jurnalist amator şi apariţiile mele în cîteva ziare cu greutate pe piaţa mediatică de la noi pot dovedi. Trimisesem un material despre un copil talentat, e drept nu din Botoşaniul meu, dar care primise recent un trofeu la un festival internaţional. Materialul se regăsea în sumarul ediţiei care urma să apară şi mi s-a atras atenţia. Am luat-o ca atare...Fără supărare! Nu am nicio pretenţie de ordin material pentru materialele trimise şi cele publicate. M-a şocat punându-mă serios pe gânduri ideea că "ţi-am publicat şi ţie o serie de texte chiar dacă avem destui colaboratori profesionişti în ţară care pot scrie"... Ei, nu zău...Nu vreau să par lipsită de modestie, dar cred că cinci ani în presă nu au trecut pe lângă mine iar apariţiile mele în ziare şi reviste ca România libera, Vip, Eurocom sau activitatea depusă în radio pot sta mărturie că am învăţat să fiu, dacă nu profesionist, măcar ziarist. Şi dacă profesionist înseamnă să-ţi primeşti o leafă pentru ce publici aşa am să fac şi eu de acum înainte....Nu mai scriu fără să am vreo pretenţie, fără să pun condiţii decât dacă primesc un ban în schimbul pasiunii depuse prin scris. Pentru că fără pasiune nu prea poţi fi ziarist! Şi cine spune altfel, ia bani pentru un fel de "prostituţie"...E şi asta un fel de lecţie de viaţă!
Comentarii