Nu ştiu cum îmi stă mie să vorbesc despre egoism. Nu mă caracterizează decât în doza aia care ne e necesară din când în când... Mă gândesc că toţi suntem nişte egoişti şi dacă nu recunoaştem suntem ori făţarnici, ori ipocriţi. E cumva firesc să fim atinşi de o pală de egoism. Marele meu moment de egoism amestecat cu puţin cu orgoliu a fost la Bac. Pe ăsta mi-l amintesc acum şi n-am să-l uit o viaţă. Una din probele orale pe care le-am avut de dat a fost la limba franceză (apropo, mai păstrez încă foiţa aia pe care ne nota la probele orale!) şi trebuie să menţionez că disciplina asta a fost în liceu preferata mea. Am iubit franceza, clar şi datorită uneia dintre profesoare! Îmi plăcea modul neconvenţional de a preda şi faptul că era doar un pic mai mare ca noi. La Bac, colega mea de bancă şi cea mai bună prietenă atunci a fost notată cu 9.00. Mă apucase groaza şi temerea că voi lua mai puţin. Urma să dau proba a doua zi! Ca să iau măcar 9,5 am trecut în ajunul examenului încă o dată prin toată materia. O ştiam cap-coadă şi tot aveam emoţii! Am plecat la examen nervoasă, iritată, cu emoţii cât nu am avut la niciuna din probe! Îmi doream să iau mai mult decât 9.00 pentru că mi-a plăcut mai mult franceza, pentru că în pauze caietul meu umbla prin clasă, pentru că prietena mea a învăţat de la mine pentru bac franceza... Am fost egoistă rău atunci şi orgolioasă peste măsura normalului, recunosc, dar mi-a prins bine pentru că primisem 10.00 şi n-am stat mai mult de 5 minute:))...
Egoismul este o calitate sau un defect!?! Defect e atunci când îţi devii ţie o obsesie sau când faptele pe care le faci se raportează numai la tine fără să dai credit sau valoare şi celorlalţi... Calitate nu cred că e, dar egoişti suntem toţi. Şi vara asta am fost din nou egoistă. Am preferat să ajung la mare pentru a-mi desfăta fiinţa decât să petrec la nunta unei bune prietene. Nunta nu e în acelaşi timp cu sejurul meu la mare, dar din motive financiare a trebuit să aleg: marea sau nunta?! Am ales prima variantă din două motive: anul trecut nu am văzut-o şi mi s-a făcut dor de valurile şi pescăruşii ei, de soarele care arde nisipul, de vaporaşul care aşteaptă călătorii la ţărm, de digul care te duce departe de realitatea cotidiană. Şi doi, pentru că nunţile nu-mi dau nicio satisfacţie. Ăsta din urmă e însă un motiv peste care aş fi trecut uşor fiind vorba despre om prietenă a mea, primul motiv e esenţial, de fapt, dar de o raţiune egoistă. Am doar speranţa ca prietena mea va petrece frumos şi se va bucura de oameni dragi. Mă voi gândi la ea pentru ca soarele vieţii să-i lumineze iubirea. E un copil (e mai mică decât mine cu câţiva ani!) frumos, deştept şi cu mult bun simţ. Merită o viaţă ca în basme! Asta îi doresc!
Comentarii