17+3 =?!?


În aparenţă e o fată simpatică. Nu i-aş fi dat mai mult de 10 ani. E cea mai mare dintre cei 3 fraţi pe care îi are: 2 gemene şi un frate care intră în clasa I anul acesta. Locuieşte în Gorbăneşti. Asta am aflat-o de la ea pentru că s-a aşezat pe scaunul liber de lângă mine din trenul care ne ducea spre casă. Îmi e simpatică şi încep o conversaţie cu ea. Ochii mari, tenul măsliniu, plăpândă la trup ca maică-sa care stă cu un scaun mai în faţă alături de ceilalţi fraţi pe rândul opus. Ne întindem la vorbă moment în care apare un "negustor" ambulant care ne pune în faţă tot felul de chestii pe care ar trebui să le cumpărăm: o agendă, o iconiţă, o brichetă şi tot aşa...Avea scris fiecare preţul. Le studiem şi la un moment dat îmi vine ideea să socotim împreună suma totală pe care vânzătorul din tren ar câştiga-o daca le-am lua noi pe toate. Eu spun preţul şi Sorina (aşa-mi amintesc că cheamă!) adună. Ajungem la final. Ultimul produs 3 lei. Celelalte adunate ne-au dat 17 lei. Deci, cât fac 17+3? Greu. Îşi încreţeşte fruntea, zâmbeşte şmechereşte sperând să-i zic eu rezultatul...Nu-i iese! O las să se descurce dar nu reuşeşte! Sorina îmi spusese că urma să treacă în clasa a VII-a. Îi place mai mult Româna şi că are note mici. Aflasem aceste dedesupturi încă înainte de acest mic incident. O ajutăm eu şi colega de drum din faţa mea şi ajunge după vreo 2 minute la rezultatul corect. Apoi pleacă. Am întrebat-o ce carte a citit mai nou pentru că îi place mai mult româna. Mi-a zis nonşalant că...Subiectul şi Predicatul! Am bănuit cu voce tare că au fost ultimele lecţii din anul pe care l-a încheiat. Sorina a fost apoi pe drumul spre Botoşani subiectul nostru de discuţie. Al meu şi al colegei de drum cu care m-am nimerit... E tulburător să constaţi că în clasa a VII-a un copil nu reuşeşte să adune repede în minte 17 + 3. Dacă aş fi întrebat 39 +57? Sau 45x67?! Tragic mi se pare că ea nu e singura în această situaţie din cei care sunt azi pe băncile şcolii. Ei nu numai că nu mai învaţă dar nici nu vor, nici nu le pasă, sunt ignoranţi pentru că văd peste tot o lume mult prea materialistă. Astăzi orice copil ajunge să dea la o facultate, bacalaureatul nu mai e o problemă şi îl luăm chiar dacă mai scriem miam în loc de mi-am sau nu ştim când e ori sau s-au....Complicată generaţie sau mult prea superficială pentru ceea ce noi am învăţat în şcoală! Nu mă miră prea tare însă lipsa de reacţie la acest 17 +3 câtă vreme "succesurile" generaţiei actuale nu se mai regăsesc în bibliotecile pline de cărţi, în ambiţia de a fi mai bun decât colegul de bancă, în ruşinea de a fi notat cu 2 la extemporal, ci în contul pe care-l faci sau îl moşteneşti, în "ţoalele" pe care le îmbraci din malluri şi hipermarketuri, în orice altceva decât în TINE. Sorina nu e un copil care a ales să muncească la câmp în detrimentul şcolii. Am întrebat-o dacă mama o pune la treabă. "Doar să fac curăţenie", îmi zice cu sinceritate. Nu-i bai. Asta face orice elev de nota 10.00. Sunt copii care nu produc nimic şi sunt tot mai mulţi, iar starea naţiunii se va clătina tot mai serios când ei vor deveni adulţi. Copiii copiilor lor vor fi la fel pentru că ei înşişi vor deveni modelele lor. Mi-e groază de ceea ce va fi sau va însemna România peste vreo 20 de ani prin oamenii ei. Părinţi, nu lăsaţi copiii la şcoală doar pentru alocaţie, puneţi-i să înveţe pentru că altfel ne ducem de râpă...

Comentarii