Aveam doar 9 ani când România a devenit în sfârşit ....liberă!

Aveam 9 ani. Nu ştiam prea multe despre comunism. Ştiam doar că trebuie să-i respect pe cei care ne conduc şi eram mândră în felul meu de costumul de pioner pe care abia îl îmbrăcasem. Aşteptam zilele de miercuri şi sâmbătă ca să-l îmbrac căci numai atunci veneam pioneri la şcoală. În rest, uniforma zilnică! N-am fost nici şef de grupă, nici de detaşament, nici mai departe. Am fost un simplu pioner, dar mi-a placut căci îmi dădea sentimentul acela că aparţin unui popor. În vremea aceea ascultam foarte mult Radio România Actualităţi la un aparat imens de lemn, model vechi. Eram singure acasă. Eu şi sora mea. Sora mea, fiind mai mare ,dibuia din primele ştiri că ceva nu e în regulă. A deschis ea radio după ce auzise de la un vecin suprinzător "Deşteaptă-te române!". I s-a părut ciudat şi nu înţelegea apoi de ce la radio se adresau cuvinte josnice la adresa "tovăraşilor"... Eu n-am dat importanţă. Continuam să mă joc cu păpuşile până când sora mea a venit cu o faţă speriată la mine şi mi-a zis: "Ioaaaaaana, îţi spun ceva, dar să nu plângi...". În momentul acela m-am gândit la cele mai mari nenorociri care ni se puteau petrece. M-am schimbat la faţă şi aşteptam verdictul. "Ştii, nu ne mai conduce ţara Ceauşescu...". Eu, în naivitatea mea, am răspuns: "Dar cine ne conduce ţara??" Întrebarea asta înseamnă pentru mine astăzi amintirea acelor zile... 22 decembrie e pentru mine un fel...dar cine ne conduce ţara??. Tata era plecat într-o delegaţie în ţară, mama era la serviciu... Vecinii din scara blocului se alarmau şi anunţau speriaţi că apa nu mai e potabilă, să nu carecumva s-o bem....Tot felul de veşti care ne înfricoşau, ne făceau partizanii acelor momente grele pentru români. Telefoanele au fost întrerupte. Mama nu putea să dea de tata când a ajuns acasă de la serviciu ca să se asigure că e ok. Traiam cu teama că o să-l cheme din nou în armată şi nu era tocmai cel mai sănătos moment.... Pentru mine momentele de atunci au fost înţelese mai târziu, dar mi-amintesc că multă vreme după ce am văzut imaginea celor doi morţi, plini de sânge, n-am mai putut sta singură în casă. M-a urmărit imaginea lor şi am evitat să o revăd chiar dacă a fost difuzată aproape în exces. Mi-a fost suficient o dată ... În ziua în care am aflat că Ceauşescu nu ne mai conduce ţara am ieşit mai spre seară în faţa blocului. Eram cu Alina, prietena mea din copilărie şi am renunţat în ziua aia la jocurile noastre de zi cu zi în favoarea celui mai fierbinte subiect. Ne întrebam despre ce o să fie, dacă o să ajungă la noi, ne gândeam cum o să supraveţuim bombelor şi tot aşa...Copilării dar cu final fericit...Căci acum avem o ţară liberă. Bine ar fi să construim sănătos libertatea pe care am câştigat-o când eu aveam doar 9 ani...

Comentarii