Ceea ce voi scrie acum nu este o cauză susţinută împotriva violenţei domestice deşi recunosc că nu sunt de acord cu ea mai ales când în joc sunt copii şi femei. Bătaia nu e ruptă din Rai şi contrazic proverbul acesta pentru că e printre puţinele, poate din folclorul românesc cu care nu sunt de acord. Educaţia unui puşti nu se face cu bătaie. Şi asta dintr-un simplu motiv, poate cel mai simplu. O palmă aplicată peste faţa lui îl poate lovi, cel mult îi va lăsa nişte semne pentru un timp, dar o va uita imediat ce rana se va fi vindecat. Eu sunt mai degrabă de acord cu puterea exemplului! Şi spun asta pentru eu însămi am avut parte de aşa ceva în copilăria mea. Nu am primit nicio palmă nici de la părinţi, nici de la bunici. E drept că n-am fost un copil-problemă, dar niciunul numai de nota 10. Altfel spus, probabil că aş fi avut motive suficiente să primesc în 18 ani măcar o palmă. Nu ştiu însă la ce mi-ar fi ajutat! Doar pentru că acum le-aş fi contabilizat în amintirile copilăriei?!? Două exemple mi-au marcat copilăria, dar în sensul cel mai pozitiv cu putinţă. Unul a fost Mariana, femeia de serviciu de pe scara blocului. O fata tinerică, slăbuţă, de treabă şi chiar simpatică. Ţin minte că se mai lua de noi când eram obrznici şi mâzgâleam pereţii de pe scara blocului sau făceam mizerie de nu mai dovedea săraca să strângă. De fiecare dată când nu aveam chef de învăţat sau, când afla tata că am luat o notă sub aşteptările lui, îmi zicea calm:
"Dacă nu înveţi o să ajungi ca Mariana!". Asta mă înfricoşa, îmi dădea un sentiment de teamă pentru că mă visam un om cu o meserie frumoasă. De-a lungul anilor, mi-am dorit să fiu pe rând: educatoare, învăţătoare, doctoriţă, profesoară, biolog, om de afaceri... Asta ca să păstrăm ordinea cronologică. Şi am ajuns, culmea ziarist! Apoi, tot tata îmi atrăgea atenţia cerşetorilor ori a boschetarilor când
eram cu el în oraş: "
Vezi, aşa o să ajungi dacă nu eşti cuminte şi nu ne asculţi sau dacă nu înveţi". Asta a fost şi mai dură pentru mine. Imaginea cerşetorului din copilărie mă urmăreşte şi azi. Mereu mă gîndesc oare de ce au ajuns aşa?!. Sau ce au fost înainte?!. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca oameni mari la un moment dat să ajungă la colţul străzii... Bine, totul are o logică şi o raţiune pentru care se întâmplă. Nu ajunge nimeni în postura aceasta nedorită fără să nu aibă cea mai mică vină. Pentru mine exemplele astea două din copilărie au fost un fel de determinare, un fel de palmă dar care m-a ajutat. Pentru că de una fizică, probabil nici nu mi-aş fi amintit acum...M-ar fi durut atunci dar sigur nu ar fi avut un rezultat concret în educaţia mea. N-ar fi însemnat decât un exemplu de urmat la rândul meu. Pentru că aşa ar fi fost normal căci aşa au făcut ai mei cu mine. Violenţa este un cuvânt care ar trebui desfiinţat, dar din păcate e un fenomen. Şi din nefericire noi, oamenii suntem cei mai vinovaţi. Şi mai ales, părinţii care aplică astfel de corecţii fizice propriilor copii sau nu le interzic acestora anumite programe tv care le-ar putea afecta comportamentul mai târziu. Dar despre asta într-un post viitor!
Ceea ce voi scrie acum nu este o cauză susţinută împotriva violenţei domestice deşi recunosc că nu sunt de acord cu ea mai ales când în joc sunt copii şi femei. Bătaia nu e ruptă din Rai şi contrazic proverbul acesta pentru că e printre puţinele, poate din folclorul românesc cu care nu sunt de acord. Educaţia unui puşti nu se face cu bătaie. Şi asta dintr-un simplu motiv, poate cel mai simplu. O palmă aplicată peste faţa lui îl poate lovi, cel mult îi va lăsa nişte semne pentru un timp, dar o va uita imediat ce rana se va fi vindecat. Eu sunt mai degrabă de acord cu puterea exemplului! Şi spun asta pentru eu însămi am avut parte de aşa ceva în copilăria mea. Nu am primit nicio palmă nici de la părinţi, nici de la bunici. E drept că n-am fost un copil-problemă, dar niciunul numai de nota 10. Altfel spus, probabil că aş fi avut motive suficiente să primesc în 18 ani măcar o palmă. Nu ştiu însă la ce mi-ar fi ajutat! Doar pentru că acum le-aş fi contabilizat în amintirile copilăriei?!? Două exemple mi-au marcat copilăria, dar în sensul cel mai pozitiv cu putinţă. Unul a fost Mariana, femeia de serviciu de pe scara blocului. O fata tinerică, slăbuţă, de treabă şi chiar simpatică. Ţin minte că se mai lua de noi când eram obrznici şi mâzgâleam pereţii de pe scara blocului sau făceam mizerie de nu mai dovedea săraca să strângă. De fiecare dată când nu aveam chef de învăţat sau, când afla tata că am luat o notă sub aşteptările lui, îmi zicea calm: "Dacă nu înveţi o să ajungi ca Mariana!". Asta mă înfricoşa, îmi dădea un sentiment de teamă pentru că mă visam un om cu o meserie frumoasă. De-a lungul anilor, mi-am dorit să fiu pe rând: educatoare, învăţătoare, doctoriţă, profesoară, biolog, om de afaceri... Asta ca să păstrăm ordinea cronologică. Şi am ajuns, culmea ziarist! Apoi, tot tata îmi atrăgea atenţia cerşetorilor ori a boschetarilor când 
eram cu el în oraş: "Vezi, aşa o să ajungi dacă nu eşti cuminte şi nu ne asculţi sau dacă nu înveţi". Asta a fost şi mai dură pentru mine. Imaginea cerşetorului din copilărie mă urmăreşte şi azi. Mereu mă gîndesc oare de ce au ajuns aşa?!. Sau ce au fost înainte?!. Nu de puţine ori s-a întâmplat ca oameni mari la un moment dat să ajungă la colţul străzii... Bine, totul are o logică şi o raţiune pentru care se întâmplă. Nu ajunge nimeni în postura aceasta nedorită fără să nu aibă cea mai mică vină. Pentru mine exemplele astea două din copilărie au fost un fel de determinare, un fel de palmă dar care m-a ajutat. Pentru că de una fizică, probabil nici nu mi-aş fi amintit acum...M-ar fi durut atunci dar sigur nu ar fi avut un rezultat concret în educaţia mea. N-ar fi însemnat decât un exemplu de urmat la rândul meu. Pentru că aşa ar fi fost normal căci aşa au făcut ai mei cu mine. Violenţa este un cuvânt care ar trebui desfiinţat, dar din păcate e un fenomen. Şi din nefericire noi, oamenii suntem cei mai vinovaţi. Şi mai ales, părinţii care aplică astfel de corecţii fizice propriilor copii sau nu le interzic acestora anumite programe tv care le-ar putea afecta comportamentul mai târziu. Dar despre asta într-un post viitor!
Comentarii