Fiecare dor poartă cu el speranţa unei revederi. Aşa cred, uitându-mă în jur. Şi mai cred că dorul ăsta pe care îl simte fiecare pentru ceva sau cineva se măsoară în vise. Îl adunăm şi-l strângem în noi până când ochii nu mai pot picta imagini. Dorul se măsoară în vise, în dorinţe şi aş inventa pentru el, ca să-i cunosc măsura ideală visometrul. Nu ştiu care ar fi măsura maximă admisă pentru dor. Nici pe cea minimă, dar mi-ar plăcea să ştiu. Aş vrea să cunosc că astăzi mi-e dor la intensitatea +3, + 10 etc sau sunt o "legumă" fără nici cea mai mică aşteptare...Cred că dorul se simte prin imaginele pe care le crează adesea visele: cele de noapte sau cele pe care le schiţăm cu ochii minţii. De aia aş inventa visometrul. Exact! Să-l porţi în geantă şi din când în când să-l aşezi în partea stângă de sus a trupului şi peste 5 minute să-l scoţi la temperatura pe care o degajă visele tale...Şi totuşi cum ar fi să vezi că dorul se urcă pe un cântar şi urlă speriat de surplusul de greutate sau de schilodenia la care a ajuns???
E clar, am mers departe cu imaginaţia! Sau dă şi ea afară. Un visometru???;)):))
Comentarii