Au cea mai senină privire şi cel mai inocent zâmbet. Lacrimile lor seamănă cu apa unui râu de munte nefiind tulburate de vicisitudinile şi piedicile vieţii. Replicile lor amuză chiar şi atunci când au o tentă de ironie chiar dacă nu înţeleg sensul cuvântului. Degajă o lumină aparte parcă extrasă din aura lor pe care n-au pătat-o încă. Au vise care seamănă mai mult cu nişte iluzii şi naivităţi smulse dintr-un tablou pictat chiar de ei. Timpul la ei e dincolo de spaţiu şi are limite nefireşti unui adult. Cerul sub care trăiesc e larg, luminat şi gălăgios, dar prea puţin deranjant. Veselia lor e pură, zâmbetul e curat, sufletul le este mîngâiat de aripi ale Divinităţii iar Îngerii dau mâna cu ei. Pentru ei ziua înseamnă şotron iar noaptea un somn îmbrăcat cu vise în care apare numaidecât Ileana Cosânzeana. Pentru ei grija e trăită prin factorul şcoală iar dincolo de asta rămâne o lume a poveştilor. Trăiesc pentru a-şi supradimensiona imaginaţia, pentru a-şi spori inventivitatea, pentru a fi oameni frumoşi. Fiecare clipă e trăită fără gândul zilei de mâine, fără puterea banului guvernant pentru cei mari, fără durerea unor lipsuri (decît cu excepţia copiilor deveniţi maturi prea repede!). Pentru ei durerea înseamnă o rană la genunchi atunci când cad, o notă mică la o lucrare, un refuz la o dorinţă încredinţată ălor mai mari. Pentru ei există lumea în care dacă ar înţelege-o pe bună dreptate ar supradimensiona-o peste cei 18 ani cînd abia aşteaptă să devină "majori", pentru că obţin "buletin" de purtat singur în viaţă. După, e deja târziu să înţelegi că aia e lumea cea mai frumoasă...Timpul nu se mai întoarce. Copilăria merită trăită. De aceea, nu zic LA MULŢI ANI, COPILE! ci TRĂIEŞTE-ŢI COPILĂRIA CÎT MAI INTENS!Au cea mai senină privire şi cel mai inocent zâmbet. Lacrimile lor seamănă cu apa unui râu de munte nefiind tulburate de vicisitudinile şi piedicile vieţii. Replicile lor amuză chiar şi atunci când au o tentă de ironie chiar dacă nu înţeleg sensul cuvântului. Degajă o lumină aparte parcă extrasă din aura lor pe care n-au pătat-o încă. Au vise care seamănă mai mult cu nişte iluzii şi naivităţi smulse dintr-un tablou pictat chiar de ei. Timpul la ei e dincolo de spaţiu şi are limite nefireşti unui adult. Cerul sub care trăiesc e larg, luminat şi gălăgios, dar prea puţin deranjant. Veselia lor e pură, zâmbetul e curat, sufletul le este mîngâiat de aripi ale Divinităţii iar Îngerii dau mâna cu ei. Pentru ei ziua înseamnă şotron iar noaptea un somn îmbrăcat cu vise în care apare numaidecât Ileana Cosânzeana. Pentru ei grija e trăită prin factorul şcoală iar dincolo de asta rămâne o lume a poveştilor. Trăiesc pentru a-şi supradimensiona imaginaţia, pentru a-şi spori inventivitatea, pentru a fi oameni frumoşi. Fiecare clipă e trăită fără gândul zilei de mâine, fără puterea banului guvernant pentru cei mari, fără durerea unor lipsuri (decît cu excepţia copiilor deveniţi maturi prea repede!). Pentru ei durerea înseamnă o rană la genunchi atunci când cad, o notă mică la o lucrare, un refuz la o dorinţă încredinţată ălor mai mari. Pentru ei există lumea în care dacă ar înţelege-o pe bună dreptate ar supradimensiona-o peste cei 18 ani cînd abia aşteaptă să devină "majori", pentru că obţin "buletin" de purtat singur în viaţă. După, e deja târziu să înţelegi că aia e lumea cea mai frumoasă...Timpul nu se mai întoarce. Copilăria merită trăită. De aceea, nu zic LA MULŢI ANI, COPILE! ci TRĂIEŞTE-ŢI COPILĂRIA CÎT MAI INTENS!
Comentarii