...da, anul trecut s-au împlinit 10 ani de când am auzit ultima oară catalogul, de când ultima noastră dirigintă a strigat-o pe Alina şi imediat m-a ridicat în picioare şi pe mine chiar dacă până la numele meu în catalog mai erau colegi de strigat Ne recunoşteau toţi pentru prietenia pe care am dezvoltat-o în cei 4 ani. Îi era imposibil să nu procedeze aşa. Mi-aduc aminte şi acum motivul pentru care a sărit peste ceilalţi colegi până să ajungă la numele meu. A divulgat atunci secretul corespondenţei noastre cu diriginta din clasa a XI-a. Plecase cu o bursă în Norvegia. Ne-a fost dragă şi cred că am considerat-o cea mai dirigintă dintre toate cele 3 pe care le-am avut. Era ataşată de noi şi acceptase să ia clasă de dirginţie pentru că eram noi şi nu altă clasă! M-a impresionat asta atunci! Am purtat un schimb de scrisori cu ea. Noi -eu şi Alina- îi povesteam ce se întâmplă în clasa noastră, care mai sunt noutăţile, ea de departe ne trimitea încurajări şi, culmea le simţeam căci ne dădeau imboldul să mai dăm o tură prin sufoasele manuale. Era o corespondenţă mai mult secretă, nu ştiu dacă mai aveau cunoştinţă mulţi mulţi colegi de ea. Aveam un fel de jenă să nu afle ceilalţi colegi, o teamă că vom fi catalogate preferatele profei sau mai rău tocilare. Noi n-am făcut decît să ne ţinem o promisiune. Când a avut ultima oră de istorie cu noi ne-a anunţat că va pleca pentru o perioadă (între timp cred ca s-a stabilit acolo). Aproape că avea lacrimi în ochi. Îi părea rău că n-a putut să-şi ducă la capăt misiunea de dirigintă a clasei noastre. Ca o încurajare mai mult, cred ne-a spus că aşteaptă să-i scriem la o adresă pe care ne-o va trimite. Iar noi- eu şi Alina- când a ieşit din clasă, în spatele ei fiind, i-am spus atât: "Să nu uitaţi de adresă, că noi o să vă scriem!". Şi aşa a fost.... Iar la cursul festiv de absolvire a celor 4 ani de liceu (şi acum cred că putea să fie mai festiv!), diriginta noastră din clasa a XII-a, cea care a continuat să ne predea istoria, a spus: "Alina şi Ioana au fost singurele din clasă care au ţinut legătura cu doamna dirigintă după ce a plecat în Norvegia...". A fost un sentiment de bucurie, de mândrie, de final al celor 4 ani care nu puteau să aibă alt finiş pentru noi decât acesta......da, anul trecut s-au împlinit 10 ani de când am auzit ultima oară catalogul, de când ultima noastră dirigintă a strigat-o pe Alina şi imediat m-a ridicat în picioare şi pe mine chiar dacă până la numele meu în catalog mai erau colegi de strigat Ne recunoşteau toţi pentru prietenia pe care am dezvoltat-o în cei 4 ani. Îi era imposibil să nu procedeze aşa. Mi-aduc aminte şi acum motivul pentru care a sărit peste ceilalţi colegi până să ajungă la numele meu. A divulgat atunci secretul corespondenţei noastre cu diriginta din clasa a XI-a. Plecase cu o bursă în Norvegia. Ne-a fost dragă şi cred că am considerat-o cea mai dirigintă dintre toate cele 3 pe care le-am avut. Era ataşată de noi şi acceptase să ia clasă de dirginţie pentru că eram noi şi nu altă clasă! M-a impresionat asta atunci! Am purtat un schimb de scrisori cu ea. Noi -eu şi Alina- îi povesteam ce se întâmplă în clasa noastră, care mai sunt noutăţile, ea de departe ne trimitea încurajări şi, culmea le simţeam căci ne dădeau imboldul să mai dăm o tură prin sufoasele manuale. Era o corespondenţă mai mult secretă, nu ştiu dacă mai aveau cunoştinţă mulţi mulţi colegi de ea. Aveam un fel de jenă să nu afle ceilalţi colegi, o teamă că vom fi catalogate preferatele profei sau mai rău tocilare. Noi n-am făcut decît să ne ţinem o promisiune. Când a avut ultima oră de istorie cu noi ne-a anunţat că va pleca pentru o perioadă (între timp cred ca s-a stabilit acolo). Aproape că avea lacrimi în ochi. Îi părea rău că n-a putut să-şi ducă la capăt misiunea de dirigintă a clasei noastre. Ca o încurajare mai mult, cred ne-a spus că aşteaptă să-i scriem la o adresă pe care ne-o va trimite. Iar noi- eu şi Alina- când a ieşit din clasă, în spatele ei fiind, i-am spus atât: "Să nu uitaţi de adresă, că noi o să vă scriem!". Şi aşa a fost.... Iar la cursul festiv de absolvire a celor 4 ani de liceu (şi acum cred că putea să fie mai festiv!), diriginta noastră din clasa a XII-a, cea care a continuat să ne predea istoria, a spus: "Alina şi Ioana au fost singurele din clasă care au ţinut legătura cu doamna dirigintă după ce a plecat în Norvegia...". A fost un sentiment de bucurie, de mândrie, de final al celor 4 ani care nu puteau să aibă alt finiş pentru noi decât acesta...
Comentarii