Decorul griu închis din mine

Mă prefac că exist fericită şi dispar dar de fapt sunt pulberi. Nu mă mai simt întreagă şi mă loveşte puternic apatismul. Mă simt un sâmbure uscat şi putred. Mă simt alungată într-o margine de pădure. Îmi văd faţa cum arde şi mâinile desprinse de neputinţa de a fi utile cumva. Sunt o rafală de întuneric. Sunt un fel de durere desprinsă dintr-un motiv neînţeles sau fără raţiune. Sunt cineva dar cine ştie cine sunt cu adevărat. Sunt o bucată de timp aruncată.Sunt o secundă risipită la un pahar de bere. Sunt îngrămdită într-un labirint şi mă sufoc de neputinţele care dor. Sunt prea departe ca să am puterile pe care mi le-ai dori... Sunt rutina şi atât. E clar, trebuie să schimb ceva din decorul dimineţii întunecate, al amiezii greoaie, al serii înceţoşate ca să mă desprind de timpul încet şi molcom pe care energia şi entuziasmul din mine îl contrastează....Am o idee şi apoi poate va fi altfel...

Comentarii