Într-o seară de duminică o vorbă a unei doamne dragi mie m-a cutremurat cumva. Sau cel puţin mi-a trecut prin mine ca un scurt circuit şi de atunci mă tot gândesc dacă e adevărat. În mulţimea care ne înconjura, într-un context comun vorbei, mi-a spus: "...de la dragoste la ură nu e decât un pas..". Încă mă gândesc la vorba asta şi caut exemple care să-i ateste veridicitatea. Am văzut copii care şi-au iubit mama cu preţul disperării şi care la maturitate au aruncat cu gunoi în ea. Dar parcă am tot sperat să fie doar un film trist... Am văzut tineri fericiţi strângându-se de mână ca mai apoi, după un timp, mai lung sau mai scurt, să-şi trântească cuvinte anapoda trăirilor smulse din poveşti de iubire. Am văzut nepoţi care au îndrăzinit să întoarcă iubirea pe dos pentru bunicii lor. Am căutat să înţeleg de ce un El şi o Ea îşi jură credinţă şi iubire veşnică şi apoi, uneori mult prea devreme, trăiesc raceala unui nou personaj între ei. "...de la iubire la ură nu e decât un pas..." mă cutremură vorba asta şi mi-e teamă s-o repet să nu-şi agaţe umbra de aripa sufletului meu. Mi-e greu să înţeleg de pildă că poţi urî omul pe care l-ai iubit, omul căruia i-ai mângaiat fiecare vertebră şi fiecare fir de păr, omul cu care împarţi fiecare bucată din tine şi fiecare segment din acoperişul sub care stai. Mi-e greu să cred că dragostea se dizolvă şi în locul ei rămân pulberi de ură... Mi-e greu să văd părinţi sătui de propriile odrasele chiar dacă acesti copii nu-s cei mai străluciţi. Mă doare să privesc copii care-şi abandonează mama şi tata or' bunicii pentru că nu mai simt nimic pentru ei... Mi-e greu să accept că ura ia locul iubirii. Poate doar o umilă indiferenţă să fie căci a fi indiferent după ce iubeşti cu pasiune şi a urî e aproape identic dar parcă nu doare aşa mult... Refuz să cred că fructul copt, zemos şi dulce al iubirii se usucă şi rămâne un fel de amar al unei toamne târzii. E prea mult pentru capacitatea mea de a înţelege că iubirea pleacă şi lasă loc urii căci URA nu e decât pentru sufletele cu riduri. Prea multe riduri...Într-o seară de duminică o vorbă a unei doamne dragi mie m-a cutremurat cumva. Sau cel puţin mi-a trecut prin mine ca un scurt circuit şi de atunci mă tot gândesc dacă e adevărat. În mulţimea care ne înconjura, într-un context comun vorbei, mi-a spus: "...de la dragoste la ură nu e decât un pas..". Încă mă gândesc la vorba asta şi caut exemple care să-i ateste veridicitatea. Am văzut copii care şi-au iubit mama cu preţul disperării şi care la maturitate au aruncat cu gunoi în ea. Dar parcă am tot sperat să fie doar un film trist... Am văzut tineri fericiţi strângându-se de mână ca mai apoi, după un timp, mai lung sau mai scurt, să-şi trântească cuvinte anapoda trăirilor smulse din poveşti de iubire. Am văzut nepoţi care au îndrăzinit să întoarcă iubirea pe dos pentru bunicii lor. Am căutat să înţeleg de ce un El şi o Ea îşi jură credinţă şi iubire veşnică şi apoi, uneori mult prea devreme, trăiesc raceala unui nou personaj între ei. "...de la iubire la ură nu e decât un pas..." mă cutremură vorba asta şi mi-e teamă s-o repet să nu-şi agaţe umbra de aripa sufletului meu. Mi-e greu să înţeleg de pildă că poţi urî omul pe care l-ai iubit, omul căruia i-ai mângaiat fiecare vertebră şi fiecare fir de păr, omul cu care împarţi fiecare bucată din tine şi fiecare segment din acoperişul sub care stai. Mi-e greu să cred că dragostea se dizolvă şi în locul ei rămân pulberi de ură... Mi-e greu să văd părinţi sătui de propriile odrasele chiar dacă acesti copii nu-s cei mai străluciţi. Mă doare să privesc copii care-şi abandonează mama şi tata or' bunicii pentru că nu mai simt nimic pentru ei... Mi-e greu să accept că ura ia locul iubirii. Poate doar o umilă indiferenţă să fie căci a fi indiferent după ce iubeşti cu pasiune şi a urî e aproape identic dar parcă nu doare aşa mult... Refuz să cred că fructul copt, zemos şi dulce al iubirii se usucă şi rămâne un fel de amar al unei toamne târzii. E prea mult pentru capacitatea mea de a înţelege că iubirea pleacă şi lasă loc urii căci URA nu e decât pentru sufletele cu riduri. Prea multe riduri...
Comentarii