Experienţă câştigată în vacanţă...

2010. Festivalul Mamaia. Al treilea an când primesc acreditare. Bucurie mare. O nouă vacanţă pe litoral în preajma muzicii româneşti. Cei doi ani cu acreditare la festival pentru radio mi-au plăcut atât de mult încât următorii doi ani în care n-am avut, am tânjit la atmosfera şi locurile de acolo. Vara aceasta, vacanţa mea s-a numit Festivalul Mamaia. Da, vacanţă pentru că nu am simţit că a fost muncă chiar dacă am alergat să scriu, am alergat să prind declaraţii, am alergat să fac fotografii, am alergat să fim la curent cu tot ce se petrece la repetiţii sau seara în timpul spectacolului. A fost o vacanţă activă dar nu cred că aş fi preferat să fie altfel. Fiecare zi de festival mi-a dat convingerea că asta pot, trebuie şi mai ales VREAU să fac mai departe. Nu cred că m-aş plictisi vreodată de a căuta neîncetat prin tainele muzicii noastre, de a mă întâlni cu artiştii noştri, de a vorbi cu ei, de a afla din secretele lor, de a-i înţelege ca oameni şi muzicieni deopotrivă. E ceea ce mă motivează cel mai mult, ce mă determină şi mă ţine deschisă fără să simt vreo clipă oboseala. Sunt la nivelul în care suflu orice impresie, părere, decizie şi respir vorbele mari ale celor cu adevărat avizaţi, cu puterea pe care numai sufletul o are când e îndrăgostit. Ştiu că treptele spre o devenire frumoasă sunt multe, dar îmi doresc să urc pe fiecare şi să ajung la etajele superioare ale acestei minunate meserii. Pentru asta fiecare experienţă trăită precum cea de la Mamaia sau de la oricare altă manifestare de gen vacontribui la clădirea edificiului meu profesional. De aceea, îmi place să renunţ la o vacanţă în care aş fi putut sta de dimineaţă până seară cu burta la soare, pentru una în care fiecare experienţă e încă o verigă importantă la lanţul acesta al devenirii mele....

Comentarii