L-am găsit zgâriat într-o frunză aruncată pe o bancă de un copac bătrân, sărac şi trist. L-am auzit în sunetul neînţeles al picăturilor de ploaie, în strigătul surd al unui porumbel speriat, în glasul amar al vântului şi în tăcerea unei lumini tot mai intense. L-am descoperit într-o aventură la ceas târziu şi aşteptat. L-am zărit într-o privire întâi sobră, apoi zglobie, din nou aspră până la durerea sufletească şi încă o dată copilă. L-am găsit mângâind amintirile caniculare care-şi unduiau ultimul lor vals din acest an. L-am simţit topit sub talpa bocancului care păşea greu prin zgomotul de frunze moarte. L-am trezit într-o amiază cu fereşti deschise larg. L-am pipăit, i-am simţit fiecare bătaie a inimii, fiecare respiraţie, fiecare suflu de teamă, de emoţie, de năduşeală. Mi-a strâns mâna în timp ce îşi cuibărea trupul în buzunarul de sus al hainei.Mi-a sărutat ochii.Mi-a şoptit ceva într-o grabă neînţeleasă. Mi-a zâmbit lasciv.Şi s-a culcat. Adormisem şi eu în timp ce încă îmi acoperea mâna cu trupşorul lui. Aproape că adormisem când obsesiv auzeam şoapta lui pe care a agăţat-o de mine în graba aceea fără înţeles. Îmi creea insomnii.Îmi dădea fiori şi îmi aprindea făclii în piept. Aşteptam cu înfrigurare să se trezească, să-mi confirme, să-mi strângă încă o dată mâna, să-mi sărute privirea, să se cuibărească în trupul meu. Mă alesese din toate să-mi fie amant. Iubit. Prieten. Ba mai mult, confesor... Îmi spusese totul într-o singură vorbă pe care o înţelesesem abia după ce adormise. Aşteptam nebună să facă ochi, să vorbească, să-l iau de mână şi să facem logodnă. Vroiam să-l iubesc în sfârşit. Îmi pierdeam răbdarea cu fiecare minut care trecea privindu-i visele. În sfârşit îl iubeam chiar dacă ani la rând l-am înşelat cu fratele lui cel mai bun. Anul acesta îmi plăcea de el. Arăta splendid. Avea lumină. Privea cu soare. Avea farmec. Era mai macho decât fratele său pe care îl iubeam divin. Mă cucerise cu nonşalanţa, cu curajul, cu strălucirea lui. Mă provoca permanent şi ăsta e jocul preferat al meu. În sfârşit îmi plăcea Toamna! Era în sfârşit pe placul meu....Îmi place toamna asta. E adorabilă şi o s-o regret după ce o să înceapă primii fulgi de nea. Îmi place parcul mai mult în ruginiul lui pe care până acum nu l-am suportat pentru că vedeam în el doar trecerea ireversibilă a vremii, doar melancolia specifică anotimpului. Anul acesta toamna îmi zâmbeşte şi nu ţin minte să mai fi fost recent aşa fericită pentru prietenia cu ea. E un decor splendid pe care l-aş comanda pentru încă 2-3 luni măcar...
Comentarii