Dacă nu ştii cântecul "Săniuţa fuge" sau măcar dacă nu ţi se ridică un fir de păr pe mână când întâmplător îl mai auzi în peroada asta, înseamnă că nu ai fost copil al generaţiei anilor '80 şi nici la grădiniţă n-ai mers. Pentru că altfel, e greu de crezut că nu ai cântat în cor sau solo (dacă tovarăşele considerau că ai voce!) acest cântec la serbările de iarnă. Tradiţia acestor serbări de iarnă se păstrează încă la grădiniţe. Astăzi, e drept doamnele educatoare au şi alte condiţii de a le oferi puştilor cadrul perfect pentru a-l întâmpina pe Moş Crăciun. Pentru că de fapt ăsta e scopul. Toate serbările se încheie cu prezenţa lui Moş Crăciun care împarte daruri. Oarecum trist e altceva. Copiii ştiu probabil mai bine că acum vine Moş Crăciun decât că s-a născut Iisus. Dar asta e o altă temă de gândire. Toţi copiii primeau câte o poezie de la "tovarăşa" pe care o învăţau şi o recitau apoi lui Moş Crăciun la serbare. Moş Crăciun ne oferea un dar iar părinţii ne aplaudau pentru isprava noastră! Eram îmbrăcaţi toţi la fel şi toţi aveam talent la cântat sau recitat poezii. Acum părinţii se întrec la serbare pentru a-şi filma plozii, atunci era un lux să ai ca părinte un aparat de fotografiat. Cel care avea era "boss"! Făcea poze şi apoi le vindea părinţilor pentru că toţi vroiau o amintire cu propriul copil. Cam asta e şi istoria fotografiei peste care am găsit-o azi (aveam 5 ani!) dar şi care m-a trimis la blog să mai postez ceva... Toată copilăria am avut o singură sanie şi de fiecare dată când interpretam cântecelul asta mă gândeam la săniuţa mea. Îmi placea bucata cu "pod de scândurele". A mea era plata, nu formată din scândurele:))) Adică, eram altfel decât majoritatea!:))Saniuta fuge!
Asculta mai multe audio diverse
Comentarii