A fost odată un actor cunoscut în oraşul lui. Foarte cunoscut. Era pomenit ca un reprezentant de marcă al oraşului respectiv. Şi da, un mare talent! Aproape geniu pentru oraşul lui... Aproape că teatrul care l-a născut ca actor, se identifica, odată devenit celebru, cu propriul său nume. Nimeni aproape din oraşul lui nu putea spune că n-a auzit vreodată de el. Şi da, avea şi pentru ce...De la spectacolele în care juca, oamenii ieşeau cu lacrimi în ochi sau cu lumina bucuriei pe chip. Se producea metamorfoza publicului. Din omul simplu, plin de griji şi probleme, ros de invidie şi orgoliu, după ora de teatru cu actorul acesta, oamenii îşi prindeau la reverul sufletului o forţă pozitivă. El o transmitea. Şi da, era bun, lucru dovedit la ultima piesă pusă în scenă la teatrul care i-a fost maternitate artistică. A luat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din piesa aceasta, iar spectacolul a fost considerat cea mai bună comedie românească jucată la teatru, la unul din importantele festivaluri de comedie din ţară. A fost la un pas de nominalizarea la Gala Uniter, lucru nepetrecut vreodată pentru vreunul din colegii lui din teatru A jucat câţiva ani spectacolul acesta şi, de fiecare dată, la final, primea aplauze în picioare. A jucat spectacolul pentru publicul din oraşul lui, dar şi pentru alte oraşe din ţară. Aplauzele cântăreau la fel: erau explozive. Succesul era al lui. Lumea îi era la picioare! Iar modestia, ca şi la marii actori, vedete cu-adevărat, nu-l părăsise. Se considera în ciuda marelui său succes un actor normal, un simplu coleg cu cei din trupa de unde a pornit. Juca cu naturaleţe şi scena era a lui. Succesul era, aşadar răsunător şi asta i-a adus prima mare ofertă: "transferul" la un important teatru din capitală. Mândria de a fi concetăţean cu actorul, aproape nominalizat la Gala Uniter, cu un pas mai aproape de celebritatea marilor actori era firească şi uriaşă. Actorul a plecat bucuros de recunoaşterea adusă prin aducerea lui în mult visata capitală. Au trecut vreo 3 ani, poate mai puţin, poate mai mult, de când actorul a fost adoptat de centrul artelor spectacolului. Iar el e din ce în ce mai anonim. În oraşul lui se aude acum doar: "...când era el, se juca teatru!" sau "piesa aceea a fost adevărată"ori "nu are acel ceva cum avea el....", iar dinspre capitală, nici urmă de actorul care în oraşul lui avea lumea la picioare. A fost distribuit într-o piesă a unei cunoscute regizoare; atât s-a scris şi, pe la început, când încă aburii succesului local nu erau consumaţi, s-a scris că ar avea probleme cu locuinţa pentru că, da, lumea acolo nu-ţi dă chiar dacă te-ai transferat fiind remarcat ca un mare actor. Şi, da, acum e doar un simplu actor. A coborât de pe scara înaltului succes şi nu, pentru că şi-a pierdut vreun dram din talentul cu care şi-a fascinat propriul oraş, ci pentru că mulţimea l-a acaparat, ci pentru că acolo sunt mulţi şi din nefericire, talentul, chiar şi aşa în cantităţi industriale, e mai puţin vizibil când, lângă tine, nu există un zid pe care să te sprijini, de care să te agăţi...A fost odată un actor cunoscut în oraşul lui. Foarte cunoscut. Era pomenit ca un reprezentant de marcă al oraşului respectiv. Şi da, un mare talent! Aproape geniu pentru oraşul lui... Aproape că teatrul care l-a născut ca actor, se identifica, odată devenit celebru, cu propriul său nume. Nimeni aproape din oraşul lui nu putea spune că n-a auzit vreodată de el. Şi da, avea şi pentru ce...De la spectacolele în care juca, oamenii ieşeau cu lacrimi în ochi sau cu lumina bucuriei pe chip. Se producea metamorfoza publicului. Din omul simplu, plin de griji şi probleme, ros de invidie şi orgoliu, după ora de teatru cu actorul acesta, oamenii îşi prindeau la reverul sufletului o forţă pozitivă. El o transmitea. Şi da, era bun, lucru dovedit la ultima piesă pusă în scenă la teatrul care i-a fost maternitate artistică. A luat premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din piesa aceasta, iar spectacolul a fost considerat cea mai bună comedie românească jucată la teatru, la unul din importantele festivaluri de comedie din ţară. A fost la un pas de nominalizarea la Gala Uniter, lucru nepetrecut vreodată pentru vreunul din colegii lui din teatru A jucat câţiva ani spectacolul acesta şi, de fiecare dată, la final, primea aplauze în picioare. A jucat spectacolul pentru publicul din oraşul lui, dar şi pentru alte oraşe din ţară. Aplauzele cântăreau la fel: erau explozive. Succesul era al lui. Lumea îi era la picioare! Iar modestia, ca şi la marii actori, vedete cu-adevărat, nu-l părăsise. Se considera în ciuda marelui său succes un actor normal, un simplu coleg cu cei din trupa de unde a pornit. Juca cu naturaleţe şi scena era a lui. Succesul era, aşadar răsunător şi asta i-a adus prima mare ofertă: "transferul" la un important teatru din capitală. Mândria de a fi concetăţean cu actorul, aproape nominalizat la Gala Uniter, cu un pas mai aproape de celebritatea marilor actori era firească şi uriaşă. Actorul a plecat bucuros de recunoaşterea adusă prin aducerea lui în mult visata capitală. Au trecut vreo 3 ani, poate mai puţin, poate mai mult, de când actorul a fost adoptat de centrul artelor spectacolului. Iar el e din ce în ce mai anonim. În oraşul lui se aude acum doar: "...când era el, se juca teatru!" sau "piesa aceea a fost adevărată"ori "nu are acel ceva cum avea el....", iar dinspre capitală, nici urmă de actorul care în oraşul lui avea lumea la picioare. A fost distribuit într-o piesă a unei cunoscute regizoare; atât s-a scris şi, pe la început, când încă aburii succesului local nu erau consumaţi, s-a scris că ar avea probleme cu locuinţa pentru că, da, lumea acolo nu-ţi dă chiar dacă te-ai transferat fiind remarcat ca un mare actor. Şi, da, acum e doar un simplu actor. A coborât de pe scara înaltului succes şi nu, pentru că şi-a pierdut vreun dram din talentul cu care şi-a fascinat propriul oraş, ci pentru că mulţimea l-a acaparat, ci pentru că acolo sunt mulţi şi din nefericire, talentul, chiar şi aşa în cantităţi industriale, e mai puţin vizibil când, lângă tine, nu există un zid pe care să te sprijini, de care să te agăţi...
Comentarii