...mi se topeşte în palmă roua magnoliei pe care o transform, dintr-o privire, într-un olmaz. îl pun la fereastră şi zăresc cum soarele aruncă în el străluciri, uneori unduitoare, alteori perverse. aprind în el, cu ochii, culori vesele, uneori sinistre. îl transform într-o zebră de gânduri. îl amestec cu parfum de aşteptare şi dor. îmi înmoi peniţa în negrul ochilor şi-l pictez; îi fac ochi, gură, nas; îl mâzgâlesc. îl târâi pe covorul aspru şi, zgîriat, îl adâncesc în piept. ascuns de privirile rupte de orice vis şi poveste, alerg zornăindu-mi bucuriile şi tristeţile şi rîd şi plîng şi zâmbesc.... în sfârşit, doar eu şi propriul meu suflet.
Comentarii