Începe tu. Şi eu închei....

Am cuvinte în suflet pe care aş vrea să le arunc în sufletul tău, dar mi-e teamă că ai să înţelegi iarăşi greşit; nu e decât o pură imaginaţie prinsă într-un cerc congruent al vieţii. Ne-am întâlnit atunci când eu număram stele; aflam că fiecare număr are strălucirea lui. Iar tu aflaseşi pentru prima dată că un cuvânt e scheletul unor litere aruncate. Ne-am răsucit atunci într-un dans al vorbelor pe care azi mi le descoperi cu naivitatea acelor ani. Cuvintele sunt încă în suflet dar mi-e teamă că ai să-mi rupi timpul pe care ador să-l petrecem împreună. Arunc priviri îndrăzneţe spre locurile pe care m-ai făcut să le îndrăgesc. Fac semne disperate spre albastrul ochilor tăi ca să te apropii şi îmi implor gândul să smulgă un refren al propriilor trăiri pentru a ne apropia paşii din nou. Am încă prea multe cuvinte şi ele se repetă. Se repetă întruna, aproape obsesiv, aproape cu disperare şi pandalii. Mi-ar trebui curaj şi puţină nesimţire, dar sunt prea decentă în propriul meu sos de sfială. Pur şi simplu, n-am ..... Mai bine, începe tu şi eu am să închei. Îmi pare că punctul e de gen feminin de fapt...

Comentarii