Miros de portocale în plină zi caniculară...

E bizar să mănânci, în mijloc de vară, portocale. Astăzi, am desfăcut una şi, storcându-i zeama, am declanşat un miros care mi-a trezit amintirea unui Crăciun cu mosul care bate la uşă, cu daruri, cu masa plină de bunătăţi, cu bradul cel verde încărcat cu mult roşu, cu zăpadă şi copiii care se bulgăresc în troienele cât casa. E ciudat, gândeam eu, în timp ce savuram portocala, ca în sezonul pepenilor ori al caiselor şi al piersicilor, să mai poţi găsi aroma sărbătorilor de iarnă. E ca şi când l-am servi pe Moş Crăciun, în plină iarnă, cu caise, cu cireşe sau căpşuni şi asta, fără a le decongela... Miroase a portocale pe degetele mele şi parcă mi-e puţin dor de poveştile la gura sobei, chiar dacă încă implor vara să mai rămână lângă mine. Încă îmi doresc să simt miros de arşiţă şi să mă balonez cu pepene roşu, să mănânc piersici şi să mă scald în apa unei mări calde. Încă nu m-am săturat de răsfăţul unor raze de soare fierbinte ori de o ceaşcă rece de ceai, de gheaţa care îmi abureşte paharul de vin, de cupa de îngheţată cu vanilie, fructe exotice şi mult lapte. Vara e o realitate de care încă nu m-am săturat, chiar şi cu aroma unei coji de portocale, în plină zi caniculară....