Vara aceasta, mi-am împlinit un vis pe care l-am avut din adolescență pentru că, înainte de a urma drumul acesta al jurnalismului, mi-am dorit cu ardoare să devin profesoară. Mi-a plăcut încă de când am început să studiez, clasa a IV-a, limba franceză. În liceu, era materia cu care îmi începeam temele de acasă, pentru că, pur și simplu, mă relaxau. Nu mi s-au părut niciodată dificile orele de limba franceză. Nici măcar atunci când tremuram pentru că mi-era teamă să nu uit, în fața profesoarei, rădăcina unui verb neregulat. Mi-am dorit să devin profesoară de limba franceză. Aceasta a fost idealul care 
mi-a conturat anii de liceu. N-a fost să fie. Mai târziu, Dumnezeu a ales pentru mine altceva. A știut El că altceva trebuie să fac eu. Dar, pentru că visele nu rămân neîmplinite atunci când le croșetezi pe suflet, vara asta, am avut parte de o creionare a dorinței din liceu. N-a fost să predau limba franceză; nu cred că ar mai fi cazul acum pentru că suntem pe drumuri paralele. Iubesc în continuare cultura și limba franceză; le ador aș spune, dar...atât. Ideea cu cursul de jurnalism mi-a venit prin primăvară, dar, ca orice idee care îmi vine, a bătătorit mult cărările sufletului până când a văzut lumina zilei. Ba chiar, la un moment dat, am renunțat convinsă fiind că e o "haină" prea mare pentru mine.Prin iunie, s-a ivit proiectul Biblio-Vacanța cu cursuri estivale pentru copii și atunci, cu toată sfiala, am aruncat ideea. Aveam mereu convingerea unui refuz că, deh! alții mai "înalți" ca mine o pot face. Am avut însă plăcerea să constat că propunerea mea a fost îmbrățișată cu entuziasm și, astfel, ideea mea din primăvară s-a reactivat. Fuziona chiar puternic cu o efervescență de dorință și bucurie. Am știut de la început că va fi un proiect de voluntariat. Nu m-a deranjat. Din contra. Am vrut să ating aripile visului adolescentin. Le-am atins și am câștigat o cantitate dublă de energie (față de cît aveam eu!), m-am încărcat cu optimism și m-am întărit cu o doză suplimentară de entuziasm. A lucra cu copiii e fascinant. Ei sunt sinceri și loiali. Au o perspectivă aparte asupra vieții pe care n-ai cum s-o eviți; e un pic naivă,dar nu atât încât să nu-ți pese de ideile lor. A știi că ai pus o pietricică pe piedestalul unui copil care nu e al tău e dincolo de cuvinte. Am avut parte de câțiva copii foarte buni; m-aș bucura din suflet să continuăm acest traseu estival. Au participat cu suflet și dorința de a învăța. S-au implicat și și-au dorit mereu să fie mai buni. Au cunoscut personalități ale orașului și au intrat în contact cu evenimentele care au avut loc în perioada vacanței. Și-au făcut prieteni noi despre care au scris. Au descoperit o nouă viziune a vieții. Am încă în cap mulțumirea unui părinte: "de când face acest curs, se uită în dicționar să vadă dacă e corect cuvântul, ce înseamnă... ". De fapt, cred că acesta, fără alte cuvinte, a fost și scopul acestui curs. E important ca cei mici să fie determinați să aleagă calea studiului și, dacă o fac cu plăcerea cu care, la vîrstele mici se joacă, atunci "bătălia" cu timpul și propriile idealuri e câștigată. Sinceritatea lor e copleșitoare și tu ca adult ai datoria de a răspunde cu aceeași monedă pentru a rămâne prietenul lor pe viață. Nu-mi rămâne decît să le mulțumesc micilor mei reporteri cu care sper să rămân prietenă mereu. Am să-i numesc aici pe cei care au rămas până la final alături de mine și mi-au demonstrat că ce am început în iulie a însemnat ceva în sufletul lor:
Ioana Frăsinescu, Daria Ichim, Elena Viziteu, Karina Todireanu, Elena Stroici, Ilinca Brehuescu, Ioana Ivancov, Mihai Enache, Raluca Balan, Ramona Lupu, Ilinca Prisacariu, Ștefana Sorohan, Carla David dar și Maria Hrițcu (mai nou venită în grup!) ori Ruxandra Gheorghiță-Ruxi (pe care o aștept din nou printre noi!). (ordinea e aleatorie!) Tuturor le mulțumesc și sper să continuăm aventura estivală din 2011.
Comentarii