Copiii sunt cele mai sincere ființe. După atitudinea lor îți dai seama dacă ceva e pe placul lor ori ba. E greu și ușor, din acest motiv, să lucrezi cu ei. E greu pentru că trebuie să ai har să te apropii de dorințele lor, de plăcerile lor, de nivelul lor de a percepe lumea. E ușor pentru că ai un feedback imediat la acțiunile pe care le întreprinzi și îi au în centrul lor pe copii. N-ai voie să minți în jocul lor pentru că ei simt când lucrurile nu au naturalețea pe care ei o degajă prin toți porii. N-ai nevoie de foarte multe analize pe comportamentul lor ca să înțelegi că unui copil nu-i place ori că e îndrăgostit de-a dreptul de un loc, de un lucru, etc. Copiii îți dau cele mai sincere răspunsuri și sunt, prin asta, cel mai corect feedback pe care îl poți avea în urma unei activități pe care o întrerpind. De ce spun asta?
Sâmbătă, împreună cu cinci dintre copiii care frecventează cursul de jurnalism pentru copii, am participat la cîteva dintre acțiunile pe care Biblioteca Județeană Mihai Eminescu le-a organizat cu ocazia evenimentului național Noaptea Bibliotecilor. Am vizitat ambele corpuri ale instituții din centrul orașului, deci cam toate secțiile care erau deschise sâmbătă seară. Nu i-am obligat să stea într-un loc. Au avut program de voie și libertate la protagoniștii interviurilor. Obligatoriu (deși e mult spus!) a fost ca fiecare să facă cel puțin un interviu de la acțiunea în cauză. Și au făcut. Unii chiar două-trei! Au participat la acțiunile de la sala de lectură. Au cercetat secția de Numismatică și Filatelie. Au stat de vorbă cu cei care s-au ocupat de program. Au dat curs invitației de a vizita secția de Împrumut Adulți. Aici, cred că s-a întâmplat ceva despre care aș spune că reprezintă scopul acestor acțiuni. Cred că pentru orice părinte sau dascăl, cel mai greu lucru, astăzi, este să-l determine pe cel mic să prindă cît mai mult gustul lecturii, al căților și mai puțin al calculatorului. Lupta dintre calculator și carte e, din păcate, puternică, iar calculatorul se dovedește un inamic rapace al cărții. Totuși, sâmbătă, am trăit o oarecare revelație: copiii-reporteri, așa cum le zic eu, au prins gustul cărților, s-au simțit atrași de rafturile acelea pline de cărți, de scara care te ridică până la ultimul raft al bibliotecii, de încăperile mici și întunecoase unde zac mii de cărți, de mirosul acela de carte veche și de odaie plină de cărți. Cred că s-au simțit atrași de faptul că descoperiseră altceva decât ceea ce văd, simt, aud permanent. "Parcă suntem într-o lume a cărților", a spus unul dintre ei. Și toți au încurajat expresia cu da-uri prelungi! Faptul că nu le-a interzis nimeni accesul într-o zonă în care, în celelalte zile, nu le e permis, i-a încurajat, iar asta a dus cu sine la plăcerea de a citi titlurile din raft, de a alege cărți. Și la concluzia, care pe mine m-a impresionat, de fapt la dorința de a-și face/reînnoi permis la Bibliotecă pentru a putea lua cărți acasă pentru a le citi. Iar asta nu poate fi decât principalul câștig al acestor acțiuni! Copiii au nevoie de lectură, dar trebuie lăsați s-o descopere singuri, nu obligați să prindă gust de ea!
Comentarii