Update! Senzatia de trecut proaspăt într-un prezent trepidant: Centrul Vechi al Botoșanilor

Primele mele articole, în primii mei ani de presă (să fie prin 2003!) s-au referit și la Centrul Istoric al Botoșanilor. Zona, cu adevărat bijuterie arhitectonică a municipiului, a fost supusă în ultimii 3-4 ani unui îndeluing proces de restaurare, iar acum arată ca-n orașele care se respectă.

Scriam, în urmă cu vreo 7 ani, cu sîrg, despre necesitatea ca acest centru vechi al orașului să capete nu numai frumusețea de odinioară ci mai ales "sănătatea" clădirilor, multe dintre ele în pericol de prăbușire. Proiectul acesta e o gură de oxigen pentru o parte însemnată a centrului (18 clădiri); e drept, au rămas încă imobile care necesită același "tratament", dar probabil că îl vor urma (îmi place să cred asta!).

Nu spun vorbe mari, dar în momentul de față, zona și-a căpătat ceva din aerul medieval al orașelor mari ca Sibiu ori Sighișoara, mai nou Lipscanii Bucureștilor. Iar Botoșanii se remarcă de departe (e una din constatările pe care le aud frecvent de la cei care pășesc în oraș pentru prima dată!) prin clădirile vechi, cu valoare de patriomoniu. Sunt o mulțime și măcar o parte din ele ar merita atenția ochilor de gazetar pentru realizarea unor reportaje profesioniste!

Revenind la Centrul Istoric, vreau să spun că într-una dintre aceste clădiri a copilărit pînă la 4 ani poetul Mihai Eminescu și, tot aici, se află Biserica Uspenia, monument înscris pe lista Unesco, unde a fost botezat marele poet.

În Botoșani de circa 7 ani se construiește; spunea chiar bine cineva într-un articol de presă, Botoșaniul își reconstruiește imaginea. Dar, dintre toate cele care se fac, fără să fac vreo discriminare, cred că cel mai important proiect realizat în ultimii 4 ani în municipiul Botoșani (și repet! sunt cateva investiții; municipiul Botoșani are în derulare în prezent proiecte pe toate axele de finantare europeană!) este restaurarea Centrului Istoric. Regret doar că nu s-a putut reabilitarea integrală a centrului.

Senzatia de trecut proaspăt într-un prezent trepidant e mișcătoare. Zona a fost pavelată păstrînd parfumul anilor interbelici. Clădirile îndeamnă trecătorul să ridice privirea pentru a le admira; formele arhitecturale ale clădirilor cu balcoane din fier forjat ale epocilor regale, cu statuiete în forme tradiționale sunt o clipă de rătăcire în trecut pentru orice pas grăbit ori aflat în treacăt prin Botoșanii lui Eminescu.

Centrul Istoric își capătă forma pe care o merită; Botoșaniul respiră prin cultură, prin trecutul personalităților care l-au clădit. Imaginea lui nu poate fi alta; la Botoșani vii pentru că istoria lui te cheamă, iar Centrul Istoric e o șansă pentru el de a sălta, de a trezi interes. A-l păstra așa cum se conturează acum e una din principalele condiții pe care le-au de respectat locuitorii urbei. A-l promova ca un mic târg în care se petrec întâmplări frumoase e urmarea acestui deziderat, dacă-mi permiteți.

Centrul Istoric e un fel de carte de vizită a Botoșanilor iar asta nu e puțin lucru căci nu multe sunt orașele din țară care să se mândrească pentru aerul medieval pe care îl respiră, pentru senzația aproape paradoxală, în timpurile actuale că timpul, iată stă în loc... E zona cu care eu, una mă mândresc ca botoșănean!

Toti cei care sunt mandri pentru un lucru cat de mic din orasul lor sunt invitatii mei sa dea curs aici.