Sufletul şi marea...

Mi-am adus aminte privirea care întâlnise pescăruşii ce zburau deasupra mării transfigurate. Implora o clipă. Trezea revelaţii şi căuta priviri similare versului ascuns sub o faţă de pernă. O înţelegeam şi vroiam să-i comunic aceeaşi replică. I-am întins aripa unui pescăruş şi, beata de ea, îşi cuibărise toată splendoarea între valurile marii. Se înfrăţise cu marea. Oglindirea ei, în mişcarea caldă de valuri, semăna cu un vis; aparţinea spaţiului şi spaţiul aparţinea ei. Împrumutase ochilor ei culoarea algelor şi se învelise până sus cu valurile; se contopise într-o pictură, aproape că exista în marea, când agitată, cînd lipsită de frământări. Era o specie nouă în colosul stăpînit de ape şi devenise un personaj central al poveştii. Sufletul transfigurat se lăsase topit de emoţiile privirii inundate de marea cu care-l măsura permanent....

Comentarii