O carte pe care o citesc acum m-a trimis către o meditație atât de simplă și banală în esența ei. De fapt, cred că mă cam pândește treaba asta. Recent, una din temele emisiunii pe care o ascult eu avea aceeași idee.Și uite așa, am ajuns să meditez profund spre conceptul de fericire! Cît de mult sau puțin ne trebuie ca să fim fericiți și mai ales cît de diferiți suntem ca oameni în acest tip de aspirație. A fi fericit este un ideal spre care fiecare din noi tinde! Unii își găsesc fericirea în căminul familial; alături de copii, de un soț care intră pe ușă, după 8 ore de muncă, obosit, cu același zâmbet senin pe față și mai ales cu același chef nebun de a se juca cu proprii lui copii. A fi fericit e pentru alții să găsească plăcerea unui job; să meargă la serviciu ca la o întâlnire cu niște prieteni. Pentru o parte din oameni, fericirea înseamnă să aibă ce mânca a doua zi, iar pentru unii reprezintă opulența propriilor averi. Am întâlnit oameni fericiți că pot dărui din puținul lor și oameni făcuți să simtă sentimentul acesta prin desfășurarea propriei lor pasiuni. Fericirea este direct proporțională cu puterea de a-ți organiza visele; nu toată lumea poate fi fericită că are propria mașină ori propria casă dar asta nu înseamnă că nu poate fi fericit cu efectele pe care le lasă în urmă trecerea sa într-o atare situație. Fericirea există și ține de condiția fiecăruia dintre noi. Suntem fericiți cu ceea ce avem, cu ceea ce putem. Fericirea e un fel de contract pe care-l facem cu viața; ne propune îndestulare, atunci asta va determina realizarea acestui țel. Sau invers; ne creionează pasiuni și ele ne vor face fericiți. Destinul ne schițează așadar de la început o idee în jurul căreia se va învârti pînă la urmă roata mulțumirii sufletești...O carte pe care o citesc acum m-a trimis către o meditație atât de simplă și banală în esența ei. De fapt, cred că mă cam pândește treaba asta. Recent, una din temele emisiunii pe care o ascult eu avea aceeași idee.Și uite așa, am ajuns să meditez profund spre conceptul de fericire! Cît de mult sau puțin ne trebuie ca să fim fericiți și mai ales cît de diferiți suntem ca oameni în acest tip de aspirație. A fi fericit este un ideal spre care fiecare din noi tinde! Unii își găsesc fericirea în căminul familial; alături de copii, de un soț care intră pe ușă, după 8 ore de muncă, obosit, cu același zâmbet senin pe față și mai ales cu același chef nebun de a se juca cu proprii lui copii. A fi fericit e pentru alții să găsească plăcerea unui job; să meargă la serviciu ca la o întâlnire cu niște prieteni. Pentru o parte din oameni, fericirea înseamnă să aibă ce mânca a doua zi, iar pentru unii reprezintă opulența propriilor averi. Am întâlnit oameni fericiți că pot dărui din puținul lor și oameni făcuți să simtă sentimentul acesta prin desfășurarea propriei lor pasiuni. Fericirea este direct proporțională cu puterea de a-ți organiza visele; nu toată lumea poate fi fericită că are propria mașină ori propria casă dar asta nu înseamnă că nu poate fi fericit cu efectele pe care le lasă în urmă trecerea sa într-o atare situație. Fericirea există și ține de condiția fiecăruia dintre noi. Suntem fericiți cu ceea ce avem, cu ceea ce putem. Fericirea e un fel de contract pe care-l facem cu viața; ne propune îndestulare, atunci asta va determina realizarea acestui țel. Sau invers; ne creionează pasiuni și ele ne vor face fericiți. Destinul ne schițează așadar de la început o idee în jurul căreia se va învârti pînă la urmă roata mulțumirii sufletești...
Comentarii