Doamna mea învățătoare. Mi-o amintesc și acum deși au trecut vreo 2 decenii de când am terminat orele cu ea, deși cu acea doamnă nu am făcut decât un an. Și mă întâlnesc și azi, și mi-e la fel de dragă. Și-mi place la fel de mult să stau de vorbă cu ea, să uit de timp când tot el ne așează pe o bucată de drum, când Dumnezeu știe. Am un zâmbet mare pe chip când îmi iese în cale. Se întâmplă firesc! Și gândul meu răscolește la fiecare întâlnire cu ea, ideea că iată, ce noroc am azi că mă văd din nou cu doamna... Și doamna nu m-a uitat. Ce încântare! Și își amintește de compunerile mele, de întâmplări de atunci. Și-i mai spun și eu vreo două și e uimită că încă le țin minte. Da, doamnă le țin minte pentru că dumneavostră mi-ați fost un dascăl atât de bun, dumneavoastră m-ați făcut să le absorb în sufletul meu de atunci. Da, mi-ați modelat parte din sufletul de azi și ați adăugat peste el concentrat de încredere. Îmi lipsea. Venisem ușor pierdută, ruptă de orizont și dumneavoastră ați lipit bucată cu bucată și ați recompus încrederea încețoșată care mă anima atunci. Da, doamna, un an, un singur an a fost de ajuns ca eu să-mi dau seama că dumneavoastră ați fost primul meu dascăl adevărat, primul om de care te agăți în lume când ai tăi de acasă nu sunt lângă tine. Mi-a fost suficient acel an ca să-mi recâștig aripile ușor frânte. Doar ea știe cum a făcut! Eu am acum doar datoria către doamna mea învățătoare să-i port recunoștință întreaga viață. Mulțumesc din suflet, azi de ziua Învățătorului! Mulțumesc Doamnei mele Învățătoare, Elena Cazacu!
Comentarii