...din nou m-am gândit întâmplător la doamna învăţătoare şi din nou paşii mi-au arătat-o în cale. E ceva ciudat cu acest om, care în clasa a IV-a, căci eu doar un an am făcut cu ea, mi-a redat încrederea în mine, pierdută în primii trei ani de şcoală. De fiecare dată când mintea mi-o aduce printre gânduri, se întâmplă s-o întâlnesc în ziua cu pricina. Azi mi-am amintit de un fapt petrecut în anii aceia şi, inevitabil, gândul s-a îndreptat către ea. La vreo o oră, mă aflam la Liceul de Artă Ştefan Luchian, împărţeam noul număr Buzz copiilor la clase şi din spate văd cu coada ochiului celebra ei coafură roşcată. Am crezut că am vedenii, am refuzat să cred că este ea. Ştiam că predă la Şcoala nr. 17 şi în plus auzisem că este deja la pensie. M-am întors cu totul şi am zis în gând: "Ea este!". Am spus cu voce stinsă, aproape inconştient "Doamna Cazacu?". Am mai strigat o dată sperând să mă audă. S-a întors către mine. M-a pupat, mi-a mulţumit pentru mesajul de sărbători şi mi-a urat de asemenea la mulţi ani. I-am dat un Buzz şi m-am bucurat că l-a primit încântată! Am fost mişcată de această întâlnire ca toate celelalte cu Doamna. O iubesc pe Doamna Învăţătoare la fel de mult ca în clasa a IV-a. O iubesc pentru cinstea, corectitudinea, sinceritatea, pentru dragostea pe care ni le-a arătat permanent. Un om superb cu adevărat! Poate de aceea, am senzaţia de fiecare dată, când paşii mi-o scot în cale, că mă încarc o energie pozitivă aidoma unui noroc pentru toate celelalte acţiuni ale zilei.
Comentarii