Nu m-am gândit pînă acum cât de mult poate înseamna pentru un copil clădirea unui teatru, e drept şi aia un pic mai altfel decât orice altă clădire a unei oarecare instituţii. Dar am rămas impresionată să citesc un articol scris pentru ziarul Buzz de o elevă din clasa a VII-a de la Şcoala nr. 2 din Ungureni despre o vizită pe care împreună cu colegii ei, a făcut-o la teatru.
Au fost aduşi să urmărească spectacolul Harap Alb. Dar pe copila asta, nu atît spectacolul în sine a impresionat-o, nu personajele, nu jocul actorilor au marcat-o, pentru ea spectacolul a fost clădirea însăşi a teatrului Mihai Eminescu, acest edificiu cu care ne mândrim noi, botoşănenii, cu tot ce presupune el.
Am aflat atunci căci da, la simţul detaliilor nu sunt un as, că sus, foarte sus, sunt scrise iniţialele M.E, "după numele poetului", cum a scris ea. "După ce plasatoarea ne-a ajutat să ne găsim locurile, mi-am purtat ochii de jur-împrejurul sălii, cuibărită în scaun şi ameţită de atâta frumuseţe. Mă simţeam atât de bine de parcă era locul unde aşteptam de multă vreme să fiu, deşi era prima oară când mă aflam acolo!", mai scrie ea.
Am fost uluită de acest eseu al fetei pentru miracolul pe care ea l-a găsit, pentru modul în care a știut să vadă spectacol într-o clădire și, mai mult decât atât, să-l descrie. Mi-am amintit de călătoria copiilor de la Vorona la Botoșani. Au văzut atunci pentru prima data Biblioteca. Au rămas la fel de uluiți, la fel de uimiți! Acolo, la ei acasă, departe de vacarmul vieții urbane, astfel de minunății nu există chiar dacă bucuriile lor de viață cotidiene sunt pentru noi rarități. Ei, acești copii de la sat au însă o puritate pe care o manifestă fără teama de a fi penibili, fără să-și ascundă uimirea. Sunt naturali, sunt sinceri, sunt copii pentru care orașul e o ieșire spre marea lume.
Am înțeles astfel, prin acest articol, încă un motiv de-a dreptul vital pentru care BUZZ își trăiește timpul azi. E nevoie de el, pentru noi, cei mari, pentru ei, cei care iată, nu doar că învață să scrie, dar ne pot trezi adesea revelații pe care nu am fi în stare să le avem altfel.
Au fost aduşi să urmărească spectacolul Harap Alb. Dar pe copila asta, nu atît spectacolul în sine a impresionat-o, nu personajele, nu jocul actorilor au marcat-o, pentru ea spectacolul a fost clădirea însăşi a teatrului Mihai Eminescu, acest edificiu cu care ne mândrim noi, botoşănenii, cu tot ce presupune el.
Am aflat atunci căci da, la simţul detaliilor nu sunt un as, că sus, foarte sus, sunt scrise iniţialele M.E, "după numele poetului", cum a scris ea. "După ce plasatoarea ne-a ajutat să ne găsim locurile, mi-am purtat ochii de jur-împrejurul sălii, cuibărită în scaun şi ameţită de atâta frumuseţe. Mă simţeam atât de bine de parcă era locul unde aşteptam de multă vreme să fiu, deşi era prima oară când mă aflam acolo!", mai scrie ea.
Am fost uluită de acest eseu al fetei pentru miracolul pe care ea l-a găsit, pentru modul în care a știut să vadă spectacol într-o clădire și, mai mult decât atât, să-l descrie. Mi-am amintit de călătoria copiilor de la Vorona la Botoșani. Au văzut atunci pentru prima data Biblioteca. Au rămas la fel de uluiți, la fel de uimiți! Acolo, la ei acasă, departe de vacarmul vieții urbane, astfel de minunății nu există chiar dacă bucuriile lor de viață cotidiene sunt pentru noi rarități. Ei, acești copii de la sat au însă o puritate pe care o manifestă fără teama de a fi penibili, fără să-și ascundă uimirea. Sunt naturali, sunt sinceri, sunt copii pentru care orașul e o ieșire spre marea lume.
Am înțeles astfel, prin acest articol, încă un motiv de-a dreptul vital pentru care BUZZ își trăiește timpul azi. E nevoie de el, pentru noi, cei mari, pentru ei, cei care iată, nu doar că învață să scrie, dar ne pot trezi adesea revelații pe care nu am fi în stare să le avem altfel.
Comentarii