Dar, în rest, patria mea de copil până la eliberarea de regimul comunist, a însemnat interdicţiile şi obligaţiile pe care le primeam la şcoală. Am participat şi eu, în calitate de şoim al patriei, la manifestările dedicate zilei de 23 august, pe atunci Ziua României. Am avut două reprezentanţii, una de elev model purtând nişte cartoane pe care era scris nota 10.00 şi noi îmbrăcaţi în costumul acela portacaliu cu sarafan albastru şi aşa în paradă ne-a dat la televizor la Jurnal. Şi tot atunci, ne-am îmbrăcat în costume de gimnastică şi, cu eşarfe în culorile tricolorului, am trecut încă o dată cu parada.
Am în amintire că ne uitam la televizor foarte puţin şi vedeam alb-negru, revelioanele pe care le urmăream însetaţi de divertisment. Multe dintre amintirile comunismului le am din poveştile celor mai mari. De exemplu, mi-amintesc că sora mea mi-a povestit cu oroare că la şcoală i-a întrebat "cine a fost la Înviere de Paşte" şi ea, ca şi alţi copii, neştiutori de urmări şi consecinţe, au fost sinceri şi au ridicat mâna. Stupefacţia lor a fost mare când tovarăşa le-a spus fără prea multe argumente: "Aveți 4!". Nu era voie să mergi la Biserică pentru că nimeni nu trebuia să fie mai presus ca Nicolae și Ileana Ceaușescu, nici măcar Iisus Christos.
Bun, mai am o amintire haioasă de atunci din anii comunismului de final. Mi-amintesc cu amuzament azi de uimirea mea absolut copilărească atunci când sora mea mi-a zis: "Ioana îţi spun ceva, dar să nu plângi. Ştii că nu ne mai conduce ţara Ceauşescu". Am spus eu atunci şocată din cauza prea plinului de admiraţie faţă de regimul pe care îl trăiam: "Dar cine ne conduce ţara??" Chiar aşa, întrebare bună şi acum, la vremurile actuale, dacă stăm şi ne gândim la ce s-a întâmplat de atunci şi până azi.
Altfel, din acel regim vechi mi-au rămas încă întipărite în minte cozile la aprozar pentru cartofi şi ouă căci nu se găseau, sau cum a cumpărat mama o dată o cutie mare cu ciocolate multe pentru că "dacă nu luam acum cât le-am găsit, mi le luau alţii". Mi-amintesc de bananele încă necoapte puse pe șifonerul înalt ca
să le putem mânca de Crăciun, de coada la portocale pentru ca de sărbători, când aprinzi instalația aia de brad din care după două aprinderi mai funcționau trei steluțe, să miroasă a portocale.
Mi-aduc aminte de doamna de la Tutungerie care mereu primea gumă turcească bună la gust, altfel decât guma țigarete care se găsea la noi atunci și care se fărămițea, și care o păstra pentru noi. Îmi amintesc de ieșirile în parc cu tovărașa învățătoare de 1 iunie ca să desenăm pe asfalt și apoi la cofetărie pentru o prăjitură, lucruri făcute din spirit de turmă.
În fine, patria mea de copil a început în anii de restricție ai comunismului și a continuat apoi cu cei post revoluționari cu primele reclame color la care ne uitam ca la un film, cu sticlele de Coca-cola de care nu te mai săturai, de păpușile Barbie, mult prea scumpe pentru un copil ai căror părinți câștigau normal pentru vremurile alea, de oracolele care circulau prin clasă, colorate cu mesaje fel de fel de la colegii de clasă, pe care cu greu ajungeai să le dai băieților pe care îi simpatizai, dar cu câtă mândrie citeai apoi mesajele lor odată ce isprava era reușită.
Mi-aduc aminte de valul de filme românești în care era nelipsit măcar un sân sau o pupătura zdravană. Deh, eram liberi și puteam să le privim fără să ne ascundem după perdele groase la geam! Ah, da, și-mi mai amintesc de celebra cheie purtată la gât cu un șiret sau o sfoară ca să n-o pierd din buzunare. Am verificat de n ori ușa ca să mă asigur că e încuiat până să mă apuc de teme și preferam să le fac în sufragerie care era mai aproape de intrare decât în dormitor unde nu aveam control asupra ușii.
Oh, da, de câte nu-mi amintesc căci eu consider că, deși patria mea de copil n-a însemnat deloc Facebook, Google, smartphone și tablete de ultimă generație, a fost un scenariu complet. Copilăria anilor '80-'90 a fost poate cea mai plină de trăiri și sentimente sau poate doar mie mi se pare că am trăit-o. Dar eu și prietenii mei din acele timpuri ne-am jucat afară până seara târziu găsindu-ne jocuri, sporindu-ne imaginația și creativitatea prin ele și nu am găsit totul de-a gata pe acest slăvit internet de azi.
Noi a trebuit să mergem să dăm filă cu filă prin cărți fel de fel în sălile de lectură, că ne plăcea, că nu, pentru că nu aveam deloc referatele pe Google sau oricum eram nevoiți să ne citim lecturile căci altfel nu am fi știut să legăm două fraze pentru un banal rezumat. Noroc cu frații mai mari de la care ne rămâneau caietele căci altfel ....! Da, copilăria aceasta a mea asta a fost fascinantă căci nu a fost nici tristă, îngrădită de rigorile regimului ceaușist, n-a fost nici superficială, așa cum o construiește internetul. Slăvitul Internet de azi!
Comentarii