Înviererea, un miracol pentru noi toţi!

De câţiva ani comercializăm, cu tendinţa banalizării, totul! Iepuraşul  nu ne aparţine, pentru noi Paştele înseamnă Lumina, Lumina Sfântă, înseamnă momentul sublim al noului Început!

De asta trebuie să ne bucurăm, iar copiilor nu trebuie să le impunem iepuraşul mai mult decât sensul adevărat al sărbătorii pascale.

Învierea înseamnă Credinţă, Speranţă, Putere! Cât mai credem că Învierea, momentul aşteptat de noi toţi la noapte, reprezintă toate acestea la un loc, suntem un popor salvat.

Ne naştem din Credinţă, trăim cu speranţă, răbdăm cu putere, murim în pace, împăcaţi căci suntem creştini şi credem în El. Acesta este adevăratul miracol al Învierii.

Să ascultăm inima mai mult, să trăim prin suflet şi atunci vom avea şi puterea de a ierta, de a spera, de a răbda. Suntem fii ai Luminii şi noaptea aceasta, pentru noi toţi, va fi încă un miracol divin al existenţei noastre pe pământ.

Haideţi să reflectăm un pic mai mult la asta şi să alungăm din minte şi suflet deşertăciunile, mizeriile care tind să ne transforme în neoameni.

Să fim, deci mai buni, mai îngăduitori, mai împăcaţi cu noi şi ceilalţi din jur, mai iertători, mai umani!

Să aveţi sărbători în pace!

Comentarii