Am vorbit cu doi meșteri dispuși să transmită din meșteșugul lor unor copii, au fost de acord. Mulțumim lui tanti Aurica și domnului Stan. Prima, o țăranca adevărată, cu drag de muncă și războiul ei de țesut, mai mare dragul să stai să-i asculți poveștile și cîntecele pe care le scrie și le cântă. Al doilea, un domn serios, implicat, iubitor de copii.
Ne-am strâns la 10.00, am făcut câteva interviuri și apoi ne-am oprit la tanti Aurica. În jurul războiului ei, precum albinele, ne-am strâns încercând să pricepem ceva din ițele frumos organizate de tanti de la Ibănești. Cu am am ajuns, tanti ne-a luat în primire. Ne-a explicat fiecare piesă, fiecare detaliu al imensului război și apoi, pe rînd, fiecare reporter și-a încercat îndemînarea de meșteșugar.
Sigur, toți au avut aceeași concluzie: mult mai ușor cu tastele computerului, decât cu tălpicii pe care,
Ne-am îndreptat apoi către nenea Stan. Ne aștepta cu un covor așezat pe unul din rondurile de pe pietonal. Copiii s-au așezat imediat în cerc, așteptând primul pas în confecționarea celebrelor opinci. Cu priviri atente, copiii au încercat să-și facă propria opincă. A fost greu și la găuritul pielii, și la trecutul sforii prin găurele. Dar se făcuse ora 13.30 și încă eram lipiți de sfaturile lui nenea de la Zăicești care confecționează măști și opinci.
După vreo 3 ore de meșteșugit la opinci, am plecat cu promisiunea că le vom finaliza sîmbăta viitoare la Tîrgul Agrozoo de la Poligonul ACR unde nene Stan va fi din nou prezent.
Am plecat pentru că urma să facem interviu cu Marcel Pavel, trebuia să-l sunam, să stabilim locația, ora. După vreo 4-5 încercări am dat și de celebrul cântăreț care, cu chiu cu vai, ne -a chemat în jumătate de oră la repetiții. Zis și făcut. Am alergat cu un taxi până la Liceul Sanitar și de acolo pe jos pentru a-l prinde.
Când am ajuns, plecase deja. Dezamăgire. Din nou, îl sunăm. Ne spune să-l așteptăm că e deja la masă. Nimic mai simplu. Așteptăm. După vreo oră estimată pentru servirea mesei, Marcel Pavel ne sună. Dar, surpriză, aflăm că vrem să-l filmăm și ne refuză. L-am înțeles și stabilim să facem interviul deseară, la scenă.
Seara, suntem lângă scenă. Mai rece decât seara trecută, dar rezistăm. Parcă și momentele artistice curg mai repede și seara se încheie undeva spre 22.30 cu recitalul lui Marcel Pavel. Coboară de pe scenă, este asaltat de oamenii de lîngă, face fotografii și, din una în alta, ne vede. Ne face semn.
După o serie de fotografii, ne așezăm să facem poze. Dar, din nou, surpriză! Decorul, copertina din spatele scenei, nu-i convine, așa încît stabilim o întîlnire într-un sfert de oră la recepția hotelului. Zis și făcut. În 15 minute suntem acolo! Ajunge și Marcel. Facem interviul, mici stîngăcii, plecăm. Evident, alergătură, energii negative, concentrare minimă.
Trag linie după cele două seri de concerte, după dimineața de sîmbătă și îmi dau seama de autenticitatea trăirilor, de acumularea de energie și forță de la atelierele de dus tradițiile mai departe, cum le-am zis noi, ca să le numim într-un fel. Copiii au stat ore bune fără ca cineva să-i oblige cu catalog sau vargă și aproape că erau să-și rateze o aniversare, unii din ei, pentru a-și termina opinca.
Seara, ne-am încărcat cu energii negative, cu niște fragmente comice deșuete și obraznice a la Romică și Palade, timpane sparte, cu un cântăreț amabil, dar ușor iritat de insistența noastră de a face interviu cu el, de graba lui cu toate că după interviul cu noi, n-a urcat în mașină să plece înapoi la București, ci s-a oprit la masă cu artiștii dinaintea lui de la concert, prea puțina toleranță că în fața lui erau de fapt niște copii și nu adevărați reporteri, copii care acum învață să facă și întrebări, și documentare.
De spus rămâne că din prima întâmplare, cea de dimineață, am învățat să trăim firesc, seara, ne-am lovit de opusul lumii lui tanti Aurica și nenea Stan, a lumii care ne macină pe noi ca oameni. Asta e de fapt diferența între ei și noi, și de asta avem, azi, bunici și străbunici, unii ajunși la peste 90 de ani, dar și întrebări de genul "mai prindem noi pensia?". Lumea lor s-a desfășurat firesc, calm, curat, având companion natura. A noastră e pestriță și plină de noroi! Noroi pe care tot noi îl facem.
Mai multe fotografii de la atelierele noastre aici si aici
Comentarii