Pasiune pentru muzica românească investită în job

O întâmplare care mă preocupă acum m-a trimis din nou spre averea mea, poate cea mai mare dintre cele strânse până la etatea asta, spre discul meu cu interviurile realizate la radio. Întotdeauna mă cuprinde dorul de jobul meu preferat.
Am trăit în 3 ani de radio cât aș fi făcut-o în cinci! Au fost zeci de vedete, a fost pasiune, efervescență. Dragostea mea pentru muzica românească s-a împletit perfect cu acele dialoguri cu vedete. Săptămânal, sunam câte una, căutam să fiu la curent cu tot ce înseamnă muzică românească. Le sunam și le luam la întrebări. Mă documentam despre ele. Încercam să nu pun întrebări banale, să fiu așa cum am auzit că făcea Titus Andrei; i-am ascultat și îi ascult emisiunile de la care am furat și fur cît pot! 

Lucram la radio și în același timp aveam și alte colaborări. Plecam de acasă, dimineața, la ora 9.00 și ajungeam acasa la 21.00 sau 23.00 și nu simțeam pic de oboseală. Plăcerea cu care munceam era incomensurabilă. De fapt, nu munceam, făceam exact ce-mi plăcea, nu mergeam la serviciu, niciodată n-am zis: merg la serviciu, am zis mereu: merg la radio, merg la net sa scriu încă un articol, merg la conferința X

Mi-e dor de întâlnirile săptămânale cu vedetele, mi-e dor să-l aud pe Komornyik pe scenă spunând: este aici în sală, în primul rînd o fată de la radio Meridian care scrie mereu despre noi, ne urmărește, ne sună... îi mulțumesc. Sigur, atunci, vorbind despre mine întregii săli, îmi venea să mă bag sub scaun, dar azi sunt bucuroasă să știu că-l sun pe Ovidiu și spune: Da, Ioana! 

Habar n-am cum, habar n-am de unde, dar, sigur, iubirea pentru muzica românească o datorez și emisiunilor muzicale de la Radio România. Și aici îi nominalizez în mod special pe TITUS ANDREI, MIHAI COSMIN POPESCU, LUCIA POPESCU MORARU, ANA MARIA ZAHARESCU, ANDREI PARTOS. 

Ascultam emisiunile lor cu creionul și caietul în mână, notam informații importante, așteptam cu nerăbdare fiecare conversație telefonică în direct cu artiștii mei dragi. 

Da, recunosc, sunt un om norocos că am putut continua pasiunea copilăriei ca job! Iar acum mi-e dor, mi-e dor mult de tot de întâlnirile săptămânale de la radio! 

Probabil, nu întâmplător mi-am amintit, am scris acum. Pe 15 aprilie 2005 începeam rubricuța mea dragă la Radio Meridian. 

Am simțit să scriu. Am simțit să o spun.

Comentarii