Am o nedumerire. O am de vreo 2-3 săptămâni. Mă doare sufletul că o am
și e prima dată când o simt atât de rău. Nu știu ce și cum ar fi mai
bine să procedez, de aceea vă rog pe voi să mă ajutați cu un sfat, cu o
idee.
Am tot sufletul băgat în proiectul acesta frumos pe care l-am numit BUZZ. Îmi crește inima când văd evoluția copiilor, simt o satisfacție, care în cuvinte nu are egal, dar dincolo de asta mă lupt pentru existența și dezvoltarea lui.
Eforturile sunt uriașe pentru ca acest ziar scris de copii, singurul din oraș, să existe. Nu, nu este o glumă! Și am ajuns într-un moment în care nu mai știu încotro și pe care din acei oameni cu bani din oraș să întreb dacă pot susține o cauză nobilă, pentru că BUZZ înseamnă educație. Puțini, din nefericire, o înțeleg, deși cei care au observat drumul nostru pînă acum au apreciat ceea ce facem.
BUZZ formează niște copii pentru a deveni OAMENI MARI, pentru a porni cu Dreptul în viață. Și totuși, mă doare sufletul din ce în ce mai tare că acest proiect nu este susținut mai puternic de cei care au puterea financiară s-o facă.
Am ajuns în clipa în care mă întreb, și o fac aproape zilnic: trecem pe online? ȘTIU! Nu va fi același lucru, un ziar tipărit pentru niște copii e altceva, e mult mai special, e mult mai stimulativ în procesul lor de creație.
Dar, calculând și calculând, ajungi la concluzia că decât să speri la încă trei luni, mai bine te lansezi pe un site pe care încet încet să-l transformi într-o mini televiziune online, o televiziune a copiilor. Sunt destul de încurcată în gânduri și fiind atât de legată de proiectul meu drag, cel mai drag din cele derulate până la vârsta asta, chiar nu-mi dau seama cum e mai bine, încotro?
Sigur, mă gândesc și la varianta unui ziar online pentru copii foarte bine făcut, cu posibilitatea editării anual sau semstrial a unei reviste. E dificil. Mă doare sufletul. Mintea refuză să ia o decizie radicală, sunt o jumătate de om.
Am tot sufletul băgat în proiectul acesta frumos pe care l-am numit BUZZ. Îmi crește inima când văd evoluția copiilor, simt o satisfacție, care în cuvinte nu are egal, dar dincolo de asta mă lupt pentru existența și dezvoltarea lui.
Eforturile sunt uriașe pentru ca acest ziar scris de copii, singurul din oraș, să existe. Nu, nu este o glumă! Și am ajuns într-un moment în care nu mai știu încotro și pe care din acei oameni cu bani din oraș să întreb dacă pot susține o cauză nobilă, pentru că BUZZ înseamnă educație. Puțini, din nefericire, o înțeleg, deși cei care au observat drumul nostru pînă acum au apreciat ceea ce facem.
BUZZ formează niște copii pentru a deveni OAMENI MARI, pentru a porni cu Dreptul în viață. Și totuși, mă doare sufletul din ce în ce mai tare că acest proiect nu este susținut mai puternic de cei care au puterea financiară s-o facă.
Am ajuns în clipa în care mă întreb, și o fac aproape zilnic: trecem pe online? ȘTIU! Nu va fi același lucru, un ziar tipărit pentru niște copii e altceva, e mult mai special, e mult mai stimulativ în procesul lor de creație.
Dar, calculând și calculând, ajungi la concluzia că decât să speri la încă trei luni, mai bine te lansezi pe un site pe care încet încet să-l transformi într-o mini televiziune online, o televiziune a copiilor. Sunt destul de încurcată în gânduri și fiind atât de legată de proiectul meu drag, cel mai drag din cele derulate până la vârsta asta, chiar nu-mi dau seama cum e mai bine, încotro?
Sigur, mă gândesc și la varianta unui ziar online pentru copii foarte bine făcut, cu posibilitatea editării anual sau semstrial a unei reviste. E dificil. Mă doare sufletul. Mintea refuză să ia o decizie radicală, sunt o jumătate de om.
Comentarii