Un telefon m-a făcut să simt azi iar senzația aia de ridicat părul pe mâini. M-a sunat mama uneia dintre fetele de la ziarul Buzz, una dintre cele mai vechi, mama Dariei. Daria termină zilele acestea clasa a VIII-a. A avut banchetul, va avea examenul de admitere și ieri, cursul festiv, acel moment când lacrimile, emoțiile joacă un rol principal. Mama Dariei m-a sunat să-mi mulțumească. În primă fază, m-am gândit când am vorbit ultima dată cu Daria și ce i-am zis, dacă am greșit cu ceva. Mă gândeam ca e ceva ironic :)) Glasul doamnei din telefon m-a liniștit. Era o voce bucuroasă, senină, deschisă. "Vroiam să vă mulțumesc că Daria a urmat cursul micii reporteri!", a spus. Apoi mi-a explicat că fata și-a făcut singură speachul de final de an și l-a rostit cu emoții pe care le-a stăpânit în fața părinților, a profesorilor, a colegilor ei. Mi-a spus că a fost felicitată de profesori pentru modul cum s-a comportat în fața tuturor, pentru discursul pregătit, pentru că a fost printre puținii care chiar s-a descurcat. M-am bucurat pentru că acest telefon primit înseamnă de fapt sensul existenței acestui cerc. Copiii de azi au nevoie de a-și găsi preocupări specifice vârstei lor, preocupări care să le dezvolte pasiuni de care să se țină, ocupații care să-i facă încet încet responsabili și muncitori. Mi-ar plăcea ca și ceilalți copii să vadă sensul cercului de jurnalism pentru copii aici, în formarea lor, să le pese că fac ceva care le place și să nu -și dorească câștiguri imediate, nu neapărat financiare, să nu fie domniați de orgolii și invidii, să fie sinceri, dedicați, implicați, muncitori, să-și dorească să performeze pentru ei, să învețe să fie lideri, să învețe să facă echipă, să fie Oameni printre oameni. De fapt, aici e scopul acestui cerc și nimic mai mult.
Comentarii