... de la "micii reporteri' la Mini Miss&Mister Buzz!

Acum 4 ani, pășeam timid în biroul directoarei de la Biblioteca Județeană Mihai Eminescu. Ideea asta cu un curs de jurnalism o aveam de mult, dar o vroiam doar pentru copii. Am vrut să-mi demonstrez mie însămi că pot, deși nu am acel modul psihopedagogic necesar predării în școala românească.
Mi-a fost teamă.

Una din pozele mele preferate din acea perioada. 

A fost o provocare și o mare de necunoscut! Se întâmpla în iunie 2011. Am spus propunerea mea, repede, ca și când mă așteptam mai degrabă la un refuz decât la o îmbrățișare entuziastă. Am fost de acord să fac voluntariat două ore pe săptămână predând unor copii jurnalism.

Aveam deja câțiva anișori consumați în presă și m-am gândit că viața este frumoasă doar dacă știi să-i răspunzi provocărilor pe care ți le servește. Am pornit! A urmat teama că nu o să se înscrie copii. Am avut surpriza să am din primul an aproape 30.

A început panica din nou și întrebări cu nemiluita. Mă gândeam mereu că nu eu sunt aia potrivită de a preda copiilor acest curs. Multă vreme, uneori și acum, m-am considerat doar un pui în presa botoșăneană, fapt care m-a făcut să am temeri mari în ceea ce mă privește. M-am apucat să studiez structura unui posibil curs de jurnalism pentru copii!

Prima oră cu micii reporteri de atunci, doi dintre ei și astăzi în colectiv, a fost cu multă transpirație. Mi-l amintesc și acum pe domnul bibliotecar, se uita fix la mine, la copii, uneori își mai căuta treabă în propriul laptop. Gândul meu era unul în ceea ce îl privea: asta nu știe, asta ce mai vrea. Mintea mea refuza, în ciuda energiilor negative care mă dominau, să mă facă să abandonez. Mi-am zis în cele din urmă fie ce-o fi...

Alte emoții mari au fost apoi la al doilea curs: oare câți copii mai vin la curs? Și, spre surpriza mea, veniseră toți. Asta de fapt mi-a dat curaj să merg mai departe, realizam că place, că li se pare interesant și m-a determinat permanent să găsesc exemple din lumea lor ca să traduc jurnalismul pe limba lor.

A fost anul în care Micii reporteri au reprezintat cursul cel mai inedit, dovadă și articolele (vreo 2 scrise de Carmen Moraru, pe atunci redactor la acest ziar) despre activitatea noastră! M-am acomodat repede cu ideea de jurnalist-dascăl, astfel că în două luni cu micii reporteri am ajuns să scoatem o fițuică (4 pagini A4, o parte color, o parte alb/negru) cu articole scrise de ei, pe care o împărțeam în parc la spectacolele intitulate Vara în acorduri muzicale. Apropo, aceste spectacole mi-au fost de un real folos pentru că mi-au dat posibilitatea să-i scot pe "elevii" mei în teren, să facă interviuri, să scrie, să observe lucrurile inedite etc.

Una peste alta, a fost un prim an timid, cu pași mici, așa cum de altfel s-a construit tot ce a urmat după. Micii reporteri s-au transformat apoi, ușor ușor, în povestea BUZZ, iar povestea asta are un parfum de epocă căci trecutul va fi întotdeauna peste prezent.

Am format o echipă, suntem prezenți la majoritatea evenimentelor care au loc în oraș, avem propriul imn, reușim din 2012 să scoatem lunar singurul ziar scris de copii și adolescenți, avem deja propriile evenimente pe care le organizăm, iar cel mai mare este cu siguranță acest Mini Miss&Mister Buzz 2014, care, la fel, s-a construit dintr-o idee aruncată la o discuție cu micii reproteri. Și a crescut, s-a înălțat, ușor, cu pași mici și siguri.

De fapt, Mini Miss&Mister Buzz e un capitol din romanul acesta plin de sufletul fiecăruia din cei care au scris măcar un rîând. Și aș mai spune ceva, mi-am dat seama că  Mini Miss&Mister Buzz este, dincolo de farmecul spectacolului, de inocența și drăgălășenia prichindeilor care îl cuprinde, un start pentru povești de viață.

Ieri, mămica uneia dintre concurente mi-a zis așa: "mi-a prins bine că am înscris-o pe fiemea la concurs pentru că acum am înțeles că are nevoie și de alte activități în afară de școală, mi-a deschis ochii concursul vostru!". Mie, una mi s-a făcut pielea buburuză și, la fel de multe emoții, am trăit cînd am citit, acasă, după ce am revenit de la Mini Miss&Mister Buzz, frântă, cu bateriile epuizate la maximum, următoarele rânduri, rânduri care te fac să continui lupta pentru o lume mai bună.

Ce bine ca mai avem inca o speranta! In seara asta mi s-a reconfirmat faptul ca mai exista oameni frumosi si-ntru-un amarat de oras ca Botosaniul, si-ntr-o amarata tara ca Romania.

Intr-o perioada dura in care parintii isi inscriu copii la facultati de pe urma carora sa castige DOAR bani, in care parintii uita sa-si invete copiii adevaratele valori, adevaratele principii, in care doar interesul si banii fac regulile, unde egoismul si perversitatea de toate felurile sunt pe primul loc, am „descoperit” un om pentru care PASIUNEA ei a devenit VIATA ei.

Traieste din bucurii simple, din dorinta ei de a fi jurnalist, din incapatanarea ei de a promova orice nu este promovat, de a-i face pe ceilalti din jurul ei sa se simta bine. Niciodata nu este obosita, lucreaza si zeci de ore „in folosul comunitatii” doar sa iasa bine un lucru, doar sa-i ajute pe cei care nu sunt ajutati si au potential.

Un om fantastic care se incapataneaza sa ramana copil, un altruist cu totul. Mai cunosc si alte persoane dedicate muncii, dedicate profesiei, care o fac bine si profesional, dar cand vezi un om care munceste VOLUNTAR pentru altii, fara sa ceara nimic in schimb…….

FELICITARI, IOANA Ionutza Furnicutza! Ai evoluat fantastic in ultimii ani, te-ai incapatanat sa ridici un ziar BUZZ Ziarul Buzz, Micii Reporteri - Ziarul BUZZ (Buzz.4Botosani.ro) din nimic, ajutandu-te doar de copii talentati care aveau nevoie de incredere….