Da, există mașina timpului! Până astazi, am crezut că e doar o poveste treaba asta cu mașina timpului, dar o întâmplare petrecută, astăzi, în plină zi, m-a determinat să cred în acest mit. Eram cu micii mei reporteri la Tîrgul Meșteșugarilor, ne căutam oameni cu care să vorbim despre tradițiile populare românești. Zumzet. Întrebări de la unul de la altul. O idee lansată. O conversație telefonică. O bîrfă. Și stop! Aud deodată: Ioanaaaaa! Și cineva se apropie de mine. Mă uit în față și rămân perplexă. Strig la fel: Alinaaaaa! Am sărit s-o îmbrățișez. Ea, cu fetița ei în brațe, eu, cu micii reporteri, în gașcă. Ne-am îmbrățișat! Am uitat brusc motivul esențial pentru care mă aflam acolo. Avem câteva zeci de întrebări pe vîrful limbii și toate se împleticeau. Nu-mi venea să cred.
Prietena mea cea mai bună din copilărie, în carne și oase, în fața mea, după atâta timp în care nu ne-am mai văzut. La fel de naturală, la fel de neagră, mai slabă și mai înaltă, mai matură, dar nu atît de mult încât să n-o mai recunosc. Aceiași ochi migdalați și părul drept față de cârlionții ei celebri din fața blocului nostru. Cu Alina am amintiri cu nemiluita. A fost primul copil care a intrat în casă; pe vremea aceea părinții, dintr-o sfială oarecare, nu prea îți dădeau voie să vii în casă cu copiii de joacă.
Ne întâlneam la școală, ieșeam afară cu întreg arsenalul de jucării, ne jucam de-a mama și de -a tata, cu celebrii noștri bebeluși, ne juleam. Alina a fost, de asemenea, primul copil care a dormit noaptea la noi, asta după o petrecere dată în cinstea zilei mele de naștere. Prea tîrziu ca să mai ajungă la scara de alături :)). Mi-aduc aminte că tot cu Alina am comentat consecințele Revoluției din '89, așa la vîrsta noastră de foști mici comuniști :)). Mi-e dor de copilărie și cât de mult contează să-i trăiești anii în forma lor admisă atunci, pentru ca mai târziu să poți lua din când în când mașina timpului să-ți mângâi sufletul de adult.
Întâlnirea de azi cu Alina, prietena mea din copilărie, m-a întors în timp, mi-a alintat sufletul, mi-a picurat zâmbet, a readus gingășia anilor de atunci. M-am teleportat în anii micilor reporteri că tot eram cu ei, când fapta s-a întâmplat! Dar, evident, pentru că am trăit întâmplarea cu emoție, nu am și imortalizat-o pentru mai târziu într-o fotografie. Poate data viitoare, sper să fie până pleacă ea din nou!
Prietena mea cea mai bună din copilărie, în carne și oase, în fața mea, după atâta timp în care nu ne-am mai văzut. La fel de naturală, la fel de neagră, mai slabă și mai înaltă, mai matură, dar nu atît de mult încât să n-o mai recunosc. Aceiași ochi migdalați și părul drept față de cârlionții ei celebri din fața blocului nostru. Cu Alina am amintiri cu nemiluita. A fost primul copil care a intrat în casă; pe vremea aceea părinții, dintr-o sfială oarecare, nu prea îți dădeau voie să vii în casă cu copiii de joacă.
Ne întâlneam la școală, ieșeam afară cu întreg arsenalul de jucării, ne jucam de-a mama și de -a tata, cu celebrii noștri bebeluși, ne juleam. Alina a fost, de asemenea, primul copil care a dormit noaptea la noi, asta după o petrecere dată în cinstea zilei mele de naștere. Prea tîrziu ca să mai ajungă la scara de alături :)). Mi-aduc aminte că tot cu Alina am comentat consecințele Revoluției din '89, așa la vîrsta noastră de foști mici comuniști :)). Mi-e dor de copilărie și cât de mult contează să-i trăiești anii în forma lor admisă atunci, pentru ca mai târziu să poți lua din când în când mașina timpului să-ți mângâi sufletul de adult.
Întâlnirea de azi cu Alina, prietena mea din copilărie, m-a întors în timp, mi-a alintat sufletul, mi-a picurat zâmbet, a readus gingășia anilor de atunci. M-am teleportat în anii micilor reporteri că tot eram cu ei, când fapta s-a întâmplat! Dar, evident, pentru că am trăit întâmplarea cu emoție, nu am și imortalizat-o pentru mai târziu într-o fotografie. Poate data viitoare, sper să fie până pleacă ea din nou!
Comentarii