Tu îți dai seama când vine un sfârșit? Nu mă refer la moarte, ci la acel punct pus unei etape, unei idei, unor gânduri ș.a... Eu nu pot să-mi dau seama și poate pentru că am atâta suflet în mine încât în fiecare clădire pe care o ridic arunc o cantitate consistentă din bulgărele asta care mocnește în mine, fără de care nu aș face la fel, nimic. Și când vine acel punct, mă sperii, pun mâna la ochi și trec puntea ținându-mă de balustradă, cu lacrimi în ochi. Despărțirile mă dor pentru că sufletul pune mult jar la poalele edificiului și chiar nu-mi dau seama când e momentul unui punct. Nu-mi dau seama pentru că pumnul de suflet pe care îl arunc mă ține în viață și mă ceartă pentru orice gând negativ, pentru orice văitare nefirească. Tu cum îți dai seama ca e timpul să pui punct? Și mai ales când îl pui, nu te rănești? Nu te ustură ? Nu te dor articulațiile propriei vieți? Nu ai sânge de suflet pe mâini? Pe mine mă doare gândul unui punct și îl împing cu puterea minții către capitole mai îndepărtate; sper mereu că e doar o banală virgulă, o virgulă și un punct, după care, cu literă mare, înainte o să merg. La fel. Cu brațele deschise, cu zâmbet, cu lumini în ochi. Suflet. Și atât. Și totuși, tu cum îți dai seama că e momentul să pui punct?
Comentarii