Mi-aduc aminte lacrimile mele crude și nevinovate pentru că doamna învățătoare decidea prin clasa a III-a să renunțe la o parte dintre elevii din clasa ei, pentru că încă una se mai înființa. Atunci, mama, da, tot mama, cu tactul și răbdarea ei mi-a zis calm și binevoitor: "Lasă, Ioana, poate va fi mai bine!". Și, da, mama avusese încă o dată dreptate! A fost mai bine!
Mi-aduc aminte de păpușa Răducu pe care mama mi-a cumpărat-o în clasa a IV-a drept recompensă pentru că reușisem un rezultat frumos la final de an școlar, în clasa a IV-a. Și toate celelalte păpuși pe care mi le-a cumpărat în toată copilăria, pentru că știa ea, mama, că astea mă fascinau.
Mi-aduc aminte de deruta mea de la finalul clasei a VIII-a, când examenul pentru noul ciclu de învățământ bătea la ușă. Și da, tot ea mama, cu dragostea ei de mamă, m-a luat peste tot, la toate liceele, în plimbare, zicea ea, să vedem ce e mai bun pentru mine atunci. Și tot cu ajutorul ei am luat decizia. Și a fost bine pentru mine atunci. Luasem din prima și cu notă mare. O ascultasem pe mama!
Mi-aduc aminte de povețele mamei, de vorba ei cu privire la filmele deocheate, de eventualele întâmplări mai puțin ortodoxe la care am putea vrând-nevrând să luăm parte. "Eu nu vă interzic să vă uitați pentru că oricum le puteți vedea. Uitați-vă, dar alegeți voi pentru voi ce e mai bine! Și când nu veți ști, întrebați-mă dacă e bine"...
Mama nu mi-a interzis niciodată nimic, Mama m-a lăsat să-mi găsesc singură calea. Mama nu m-a certat niciodată și nici nu mi-a dat vreo palmă. Mama mi-a dat de înțeles din cuvinte, din sfaturi ca e nu este bine ceva. Mama își dădea seama, chiar dacă mie mi-era teamă să-i spun, când luam o notă mai mică. Nu mă bătea, nu mă certa, lua caietul și mă facea să înțeleg ce nu pricepeam.
Mama n-a pus preț pe note vreodată, pentru că pentru mama important era ca noi, copiii ei să rămânem cu ceva în cap și nu cu un carnet plin de nota 10.00. Mă făcea să înțeleg că trebuie să învăț și găsea soluții când șchiopătam la ceva, cândva. De regulă, da, la matematică!
Mama mi-a dat ce am avut nevoie ca să cresc omul de azi. Mama nu m-a certat chiar dacă au fost și zile, și nopți de stat cu ea și caietul de mate' în față fără să înțeleg o iotă din cifrele și figurile geometrice. Mama a fost și e pentru mine prietenul pe care orice copil și-l dorește în propria lui mamă.
Mama nu mi-a cerut niciodată nimic. Mi-a dat și m-a făcut să înțeleg ce este bine și ce este rău prin înțelepciunea ei de mamă.
Mama mi-a împlinit dorințe, m-a lăsat să am pasiuni, mi le-a cultivat, mi le-a hrănit pentru că a știut că ele pot rodi într-un fel sau altul mai târziu. Și da, încă o dată mama a avut dreptate. Iar eu îi mulțumesc acum că există în viața mea, iar Celui de Sus că pot deschide ușa casei și în calea ei să apara Mama cu zambetul și chipul ei cald. Mulțumesc, iubită mamă!
Comentarii