Sunt o ciudată și nu-mi pasă. Sunt așa cum vreau pentru mine!

Nu, nu sunt o ciudată și nici nu mă simt chiar dacă mereu aud o replică ce devine tot mai enervantă cu fiecare repetiție tot mai obsedantă. "Bun, și îți iese ceva?". De fiecare dată, da, amice drag care m-ai întrebat treaba asta ultima dată. Dar nu întotdeauna bani, așa cum știu că așteptai răspunsul. Și de aceea, chiar dacă pentru tine par o ciudată, figură stranie pentru lumea asta, câștig valori pe care cei mai mulți dintre noi, azi, le uităm. De fapt, mai degrabă le conserv, căci am crescut cu ele.

Am învățat că fără a respecta nu primești stimă, că nu totdeauna banii sunt cheia cu care deschizi o ușă și clădești o prietenie. De fapt, niciodată nu câștigi prieteni cu bani.

Refuz să cred că gașca de oameni pe care o scoți zi de zi la bere sau la pizza sau la cafea rămâne și după ani de zile alături de tine chiar dacă i-ai dat și bere, și cafea, și pizza. Refuz să cred și după moartea mea asta. Prieteniile sunt dincolo de bani și agoniseli de traiul zilnic.

Nu sunt și nici nu mă simt o ciudată că vreau și pot adesea să-mi culeg sufletul pentru gesturi simple, dar dincolo de cuvinte. Că pot să cred că mai sunt oameni care nu văd în gestul simplu de a oferi o floare și un gând în prag de primvară un interes mai mic sau mai mare.

Nu! Refuz să cred că lumea asta în care azi trăim e atât de materialistă și pândită doar de interese proprii, de zbucium pentru un portofel cât mai gras.

Refuz să cred că nu mai sunt oameni care să-ți zâmbească pentru că le-ai zâmbit, că ai mai făcut o ghidușie, pentru că te admiră sincer pentru ceva al tău și nu al lui.

Sunt o figură stranie poate, dar prefer ciudățenia asta decât ridurile unei vieți într-o permanentă agoniseală, într-o fugă continuă pentru ceva ce doar efemer poate fi.